Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROIECT Ministerul Educaţiei preia Institutul de Cercetare în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale

Publicat in Adevarul, vineri 6 decembrie 2013 ·

Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale trece din subordinea Ministerului Muncii în coordonarea Ministerului Educaţiei şi poate reţine 50% din sumele obţinute din închirierea bunurilor sale, potrivit unui proiect de hotărâre.

Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS) va fi reorganizat şi va funcţiona ca persoană juridică de drept public română, în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), în calitate de autoritate de stat pentru cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, măsura fiind prevăzută într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică pe site-ul MEN.

Proiectul de act normativ prevede că structura organizatorică a institutului naţional va fi aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei.

Patrimoniu evaluat la peste 3,5 milioane de lei

Patrimoniul institutului, stabilit pe baza raportărilor contabile în 30 iunie 2013, este în valoare de 3.585.792 lei, din care 456.679 lei reprezintă imobilizări corporale şi necorporale iar 3.129.113 lei reprezintă active circulante nete.

Proiectul mai prevede că bunurile proprietate publică a statului, pot fi închiriate prin licitaţie publică, în condiţiile legii.

"Institutul naţional are dreptul să reţină o cotă parte de 50% din sumele percepute din închirierea acestora, iar diferenţa de 50% se face venit la bugetul de stat", se arată în proiect.

În calitate de minister coordonator, MEN va cuprinde în bugetul său de venituri şi cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiţii şi dotări pentru institut.

Acesta va putea să aibă în structură subunităţi, cu sau fără personalitate juridică.

INCSMPS are ca obiect principal de activitate realizarea de studii şi cercetări cu caracter teoretic şi aplicativ în domeniul de interes naţional privind piaţa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

News.ro acum 58 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânăto

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum 27 minute
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Tabloul de Salvator Rosa, furat de la Oxford în urmă cu 4 ani, a fost recuperat în România VIDEO

Ziare.com acum 18 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul „A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan”, de Salvator Ro

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 2 ore
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Cât costă un kilogram de căpșuni românești. Fructele verii au ajuns deja în piețe

Cancan acum o ora
Vești bune pentru iubitorii fructelor de vară! În piețele din Capitală au apărut primele căpșuni românești. Vremea caldă din ultima perioadă a făcut ca fructele să se coacă cu trei săptămâni mai devreme anul acesta. Iată cât costă în piețele din Buc

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°