Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tina R, în reorganizare judiciară. Cum poate scăpa de faliment?

Publicat in Adevarul, joi 20 octombrie 2011 ·

Compania de design vestimentar Tina R ar putea depune un plan de reorganizare judiciară până la finele acestui an, anunţă Casa de Insolvenţă Transilvania. Planul va prevedea „achitarea datoriilor, precum și măsuri de redresare a activității și de optimizare a costurilor prin închiderea magazinelor neprofitabile, deschiderea altora noi, ca şi renegocierea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale".

Casa de Insolvență Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Tina R Distribuție SA, lucrează împreună cu societatea la planul de reorganizare, care ar putea fi depus până la finalul anului, în funcție de definitivarea tabelului de creanțe și rezolvarea posibilelor contestații. Termenul de depunere a declarațiilor de creanță a fost stabilit de instanță pentru data de 7 noiembrie 2011.

Procedura de insolvență s-a deschis la cererea Tina R Distribuție SA în data de 23 septembrie 2011, societatea manifestându-și intenția de a propune un plan de reorganizare prin care activitatea sa să fie redresată. Potrivit reprezentanților CITR, în actuala realitate economică, procedura de reorganizare este cea care satisface cel mai bine interesele atât ale creditorilor, cât și ale debitoarei. Astfel, creditorii au posibilitatea de a cunoaște cuantumul și modalitatea de achitare a creanței (date care vor fi cuprinse în programul de plăți al planului de reorganizare), iar debitoarea își continuă activitatea sub supravegherea administratorului judiciar.

Principala sursă: continuarea activităţii

„Principala sursă de venit pentru achitarea datoriilor va fi rezultată din continuarea activității societății. Însă, raportat la pasivul înscris la masa credală, pentru obținerea veniturilor necesare achitării datoriilor societății vor putea fi identificate și alte surse“, a precizat Vasile Godîncă-Herlea, Senior Partner Casa de Insolvenţă Transilvania.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă. Când va intra în vigoare actualizarea

Mediafax acum 18 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat Hotărârea care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative, din care 22 de molecule noi, nelistate până în prezent

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 2 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 28 minute
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Teleorman: Tânăr de 18 ani, arestat preventiv pentru viol şi violare de domiciliu / Victima are 67 de ani

News.ro acum 33 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi cere o ţigară, a intra

Ciolacu: Aprobăm azi mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare de 260 de milioane de lei / Sprijinim IMM-urile şi HORECA să-şi instaleze panouri fotovoltaice şi staţii pentru încărcarea vehiculelor

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că Guvernul aprobă în şedinţă mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare totală de 260 de milioane de lei. De asemenea, Executivul sprijină IMM-urile şi HORECA s

Cel puţin cinci imigranţi, printre care un copil, au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

News.ro acum 48 minute
Cel puţin cinci migranţi - trei bărbaţi, o femeie şi un copil - au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în timpul unei tentative de traversare a Canalului Mânecii, în apropierea plajei de la Wimereux, în regiunea franceză Pas-de-Calais, au decl

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum o ora
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°