MIRCEA MARIAN: "Vin încă patru ani grei pentru această capitală sufocată de trafic, mizerie şi câini vagabonzi."
Este aproape indiferent cine va câştiga primăria, pentru că edilul-şef va fi tot un politruc aflat doar în căutarea unei trambuline care să-l ducă, mai devreme sau mai târziu, la Cotroceni sau la Palatul Victoria. Din experienţă ştim ce înseamnă asta: tot efortul pus pe claxon, bani sifonaţi din bugetul public pentru viitoarele campanii electorale şi indiferenţă la orice problemă a bucureştenilor, în măsura în care presa nu se autosesizează şi nu face scandal.
Situaţia maidanezilor este exemplară. Cât a existat o presiune publică, s-au găsit soluţii. Imediat ce locuitorii Capitalei s-au mai liniştit, a dispărut şi interesul autorităţilor, iar turmele de câini vagabonzi au reocupat centrul Bucureştiului. Zilnic, 70 de oameni sunt muşcaţi şi trebuie să fie vaccinaţi, preţul unui vaccin fiind de aproximativ 40 de euro.
Mai sunt două luni şi câteva zile până la alegeri şi noi nu avem pe cine să întrebăm: cum veţi rezolva această problemă? Mi se pare incredibil ca principalele partide - PSD şi PDL - să fie blocate într-un joc strict politicianist şi să nu fie capabile să-şi anunţe electoratul care este oferta lor pentru Primăria Capitalei. Nu avem nici cea mai mică idee cine ar putea fi primarii de sector. Măcar formal, fiindcă ştim care este calculul partidelor: poţi să propui să candideze şi o capră râioasă, la Bucureşti tot politic se votează. Pro sau contra lui Băsescu. Dar, dintr-un minim respect pentru locuitorii oraşului, ar fi trebuit ca, până acum, să ni se prezinte nişte pretendenţi, care să recite măcar obişnuitele fabulaţii despre măreţele lor planuri de viitor. Să ne spună ce vor face cu traficul infernal. Să ne promită că vor planta mulţi pomi şi vor curăţi parcurile. Să declare că vor opri sluţirea acestui or