Premierul Emil Boc a declarat că va încerca să găsească o soluţie pentru actorii şi cântăreţii a căror pensie este, în prezent, foarte mică. El a explicat că nu poate să-i excepteze de la noua lege a pensiilor. "Voi propune, de exemplu, pentru artişti, să avem pensii de excelenţă. Nu este firesc ca un Florin Piersic, un Radu Beligan sau Stela Popescu, Arşinel să trăiască dintr-o pensie de trei sau cinci milioane de lei vechi. Şi aici putem, câţi avem, 20 de mari actori ai neamului, să punem o pensie de excelenţă de 30-40 de milioane de lei", a detaliat şeful Executivului, la postul public de televiziune.
El a mai spus că în cazul militarilor care pleacă în misiuni speciale sau în cazul poliţiştilor s-ar putea stabili "o formulă de recompensă" prin instituirea unui pilon de pensii complementar celui public. (M.T.)