Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO BlackBerry 10 şi cele mai utile trei funcţii pe care compania le-a introdus

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

BlackBerry 10 este un sistem de operare la care canadienii de la Research in Motion (actualmente BlackBerry) au lucrat timp de câţiva ani, pe diversele sale versiuni. Acum, acest sistem de operare vine cu trei funcţii foarte utile oricui, iar una este benefică echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală.

Ieri, am prezentat impresiile după o săptămână cu BlackBerry Z10, vedeta companiei BlackBerry. Astăzi, detaliez trei funcţii folositoare utilizatorilor care vor cumpăra acest telefon. Acestea sunt în ordine următoarele: BlackBerry Messenger şi partajarea ecranului, modul Balance între Personal şi Serviciu, şi tastatura din BlackBerry 10.

Mesageria la alt nivel

BlackBerry Messenger a rămas, în linii mari, după cum îl ştiau utilizatorii, dar a trecut în era touchscreen şi poţi share-ui ecranul cu cineva, cu interlocutorul. Astfel, nu mai e nevoie să-i trimiţi o poză prin mail, să-i trimiţi un document pentru a-l informa cu privire la ceva, trebuie doar să-l suni şi să-i oferi o privire în aparatul tău. Sau să arunci tu o privire în al lui. Am testat funcţia pe două modelele Z10, rulează foarte bine. Grafica este puţin diminuată, dar e de înţeles, dat fiind că transferul se face prin internet şi astfel este îmbunătăţită viteza.

În plus, la profilul unui contact poţi vedea dacă este disponibil pe BBM sau nu. Dacă nu este, atunci nu poţi efectua niciun apel prin acest serviciu. Astfel sunt evitate situaţiile în care suni pe cineva, printr-o aplicaţie, dar nu ştii că nu o are pornită, că nu este conectat la Internet şi consideri că nu vrea să-ţi răspundă. Apelul video funcţionează şi pe PlayBook.

Balanţa între două vieţi

Au existat diverse cazuri de oameni care au devenit dependenţi de aparatul lor. Îl verifică în mod constant, chiar şi noaptea, chiar şi în vacanţă. BlackBerry încearcă să întrerupă acest cerc vicios pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 49 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 12 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°