Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul profesorilor a avut succes

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 octombrie 2008 ·

Aproximativ 15.000 de profesori au ieşit astăzi pe străzile Capitalei, într-un miting considerat cel mai mare din ultima vreme. Dascălii au protestat astfel împotriva deciziei Guvernului de a ataca la Curtea Constituţională legea de majorare a salariilor din educaţie cu 50%. Ca urmarea a protestelor şi a analizelor realizate pe acest subiect, Curtea Constituţională a respins contestaţia Guvernului şi a decis că majorarea este constituţională. Legea va fi trimisă spre promulgare la preşedintele Traian Băsescu. Sursa: Agerpres

1 /.

Principala nemulţumire a dascălilor era legată de faptul că Executivul contestase actul normativ la Curtea Constituţională. La sfârşitul lunii trecute, majorarea a fost votată în unanimitate de Camera Deputaţilor.

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, săptămâna trecută, că nu există bani pentru majorările salariale solicitate, chiar dacă judecătorii CCR vor decide că legea adoptată de parlament este constituţională.

Vicepreşedintele PNL, Teodor Meleşcanu, avertiza, în urmă cu o săptămână, că "Guvernul ar putea adopta o ordonanţă de urgenţă care să îngheţe orice creşteri salariale în afara celor care deja au fost decise" în cazul intrării în vigoare a "măsurilor populiste adoptate de Parlament".

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală “Alma Mater” au stabilit ca punct de întâlnire Piaţa Constituţiei. Manifestaţia s-a încheiat la ora 16.00, iar profesorii s-au declarat "încântaţi".

Criza din educaţie a fost unul dintre motivele care au dus la demiterea din fruntea Ministerului Învăţământului a liberalului Cristian Adomniţei. El votase săptămâna trecută, în Parlament, legea de majorare a salariilor profesorilor.

Mitingul profesorilor îi scuteşte de ore şi pe licee

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 33 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone

Mediafax acum 19 minute
„Eu am terminat. Ce am avut de spus şi de transmis d-lui Cristian Popescu Piedone am încheiat. Îi urez, din acest moment, sănătate. (...) Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Eu am spus că trebuie să ne gândim la

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 45 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 53 minute
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 44 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°