Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaf armat la Reşiţa (UPDATE)

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 · ·

Angajaţii unei bănci din Reşiţa au trăit un episod de coşmar.

Ora 18.00

Spre seară, poliţiştii au ridicat o motocicletă, care se pare că ar fi fost unul din mijloacele de transport pe care hoţii le-au folosit. Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru aflarea cu exactitate a identităţii celor doi.

Ora 12.00

Timpul în care jefuitorii au ameninţat angajaţii băncii cu un pistol şi au fugit cu banii de la faţa locului este unul record.

Angajaţii băncii din Reşiţa unde a avut loc în această dimineaţă jaful armat erau doar trei casiere şi femeia de serviciu. Din primele cercetări, se pare că hoţii au furat aproximativ 5.000 de euro. În momentul de faţă, poliţiştii au două ipoteze. Fugarii au fost ajutaţi de alte persoane să jefuiască banca şi au plecat cu un autoturism de la faţa locului sau hoţii au părăsit zona cu ajutorul unui motor de enduro.

Sute de motoare înmatriculate

În Caraş-Severin, până pe data de 6 octombrie, au fost înmatriculate peste 500 de motociclete şi 125 de motorete, potrivit datelor furnizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea vehiculelor.

În cursul acestei dimineţi s-au trezit ameninţaţi cu o armă, chiar la locul lor în muncă. Doi bărbaţi înarmaţi cu un pistol, îmbrăcaţi în negru şi cu feţele acoperite cu măşti de motociclişti au jefuit centrul bancar, din cartierul Govândari. „Cei doi bărbaţi au reuşit să fure banii, care erau la vedere şi au fugit. Jefuitorii nu au reuşit să ajungă la seif”, a declarat Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Poliţiştii sunt acum pe urmele fugarilor şi au instalat filtre la ieşirea din oraş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 16 minute
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 3 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 9 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale