Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panica a spulberat din nou cotaţiile titlurilor SIF

Publicat in Adevarul, joi 23 octombrie 2008 ·

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii au pierdut ieri în medie 13,5%. Titlurile societăţilor de investiţii financiare s-au reîntors ieri, la preţurile de tranzacţionare de la jumătatea anului 2004. Întreaga piaţă românească de capital s-a confruntat, în ultima şedinţă, cu un nou val de corecţii. Indicele societăţilor de investiţii financiare (BET-FI) s-a prăbuşit cu 13,52%, până la un nivel atins la jumătatea anului 2004. Acţiunile celor mai lichide zece companii au pierdut, în medie, aproape patru puncte procentuale, iar indicele compozit s-a depreciat cu 4,13% faţă de sesiunea anterioară.

SIF Transilvania a dat tonul

Sectorul financiar a fost puternic afectat de reluarea tranzacţiilor cu titluri SIF Transilvania (SIF3). Acestea s-au ieftinit ieri până la limita maximă de variaţie, de 15%.

“Prăbuşirea acţiunilor SIF Transilvania vine în urma deciziei Curţii de Apel de anulare a majorării capitalului social, care a bulversat investitorii. Probabil că investitorii sunt neîncrezători în evoluţia viitoare a SIF-ului, ceea ce s-a văzut mai ales din faptul că titlurile au rămas fără cumpărători după ceva timp de la deschidere”, a declarat, pentru NewsIn, Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest Focşani.

Tot peste 14% au pierdut şi titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au închis la preţul de 0,6450 lei/acţiune şi cele ale SIF Moldova (SIF2), care au ajuns la 0,5650 lei/acţiune. Preţul titlurilor BRD a coborât cu 1,73%, la 8,5 lei, pe fondul unor schimburi de 1,59 milioane lei, iar acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au atras o lichiditate de 1,56 milioane lei, şi s-au depreciat cu 13,24%, până la 0,59 lei.

Rulaj de 5,17 milioane de euro

Tot în sectorul financiar, titlurile Broker Cluj (BRK) s-au ieftinit cu 14,66%, la preţul de 0,2270 lei/acţiune. Lichiditatea pieţei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 9 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 9 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 10 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 11 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 8 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 10 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 9 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 13 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 7 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Vremea

București
acum

sâm.

6°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°