Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seară Culturală Craioveană la Biblioteca ASTRA

Publicat in Adevarul, marți 12 octombrie 2010 ·

Miercuri, 13 octombrie, ora 17:00, în Foaierul Bibliotecii ASTRA (corp B) va avea loc o inedită manifestare susţinută de un grup de artişti craioveni.

CITIŢI ŞI:

Dezvelire de placă omagială în memoria lui Atanasie Marian Marienescu

„Sold out” la „Frumoasa din Pădurea Adormită”

Concurs de poezie în stradă, în premieră la Sibiu

Evenimentul, dincolo de discursul artistic, deţine şi un mesaj caritabil destinat copiilor din secţiile de oncologie infantilă din Craiova şi Sibiu. La serată craioveană sunt aşteptaţi, atât cei care doresc să primească în dar o clipă de frumos, cât şi oamenii care şi-au făcut o artă din a fi solidar cu aproapele mai puţin norocos. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Sibiu, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, Asociaţia Lux Meridiana, cu sprijinul S.C. Profinstal Solutions S.R.L.

În program:

Evocare cu tema Napoleon al III-lea şi Ţările Române, prezentată de Marian Bujor

Prezentare cărţii Arhitectura pre-clipei întru sunet-cuvânt, a poetului şi jurnalistului Cristian Teodoriu

Recital de muzică susţinut de pianistul Cristian Teodoriu Ilie, student anul I la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti

Expoziţie de pictură: Simfonia culorilor, semnată Dr. col. Marius Turaiche

Recital de muzică folk al Mădălinei Amon

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, din partea PSD şi Sebastian Burduja, din partea PNL, după o şedinţă de peste 14 ore - surse

News.ro acum 2 ore
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu din Malaysia. Zece persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu. Accidentul a avut loc în Malaysia. Zece persoane au murit în urma accidentului.

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum o ora
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Piedone, prima reacție după retragerea candidaturii lui Cîrstoiu: „Blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan!”

HotNews acum 16 minute
Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL pentru Primăria Capitalei, cataloghează decizia coaliției PSD-PNL de retragere a susținerii pentru candidatura doctorului Cătălin Cîrstoiu „o trădare a electoratului” și „un blat politic prin care îl susțin

Prognoza meteo marți, 23 aprilie: vremea este schimbătoare. Unde va ploua

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie. Meteorologii anticipează o zi caracterizată de schimbări bruște ale vremii în întreaga țară.

Purtătorul de cuvânt al Meta, condamnat în Rusia la şase ani de închisoare, în lipsă, pentru „apărarea terorismului”. Facebook şi Instagram au fost interzise din 2022

Ziare.com acum o ora
Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat luni pe purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, Andy Stone, la şase ani de închisoare, pentru ”apărarea publică a terorismului”, un verdict pronunţat în lipsă. Meta însăşi este desemnată o organizaţie ex

Rishi Sunak se întâlneşte cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al NATO: Marea Britanie va oferi Kievului 500 de milioane de lire sterline în plus faţă de cele 2,5 miliarde de lire sterline alocate pentru acest an financiar

News.ro acum 3 ore
Rishi Sunak va promite mai mulţi bani pentru a sprijini Ucraina. Premierul Marii Britanii se va deplasa marţi în Polonia pentru a se întâlni cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al alianţei de apărare NATO - şi pentru a pro

Miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport și marș până la Ministerul Muncii/ Sindicaliștii reclamă deficit de personal și nivel de salarizare foarte mic

G4Media acum 2 ore
Sindicatul Naţional Tineret şi Sport organizează, marţi, un miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport. Sindicatul precizează că scopul acestei adunări publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nivelul foarte mic al salarizării

Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3% şi cele ale Li Auto din China cu 8%, după ce companiile au redus preţurile vehiculelor lor electrice

News.ro acum 3 ore
Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3%, în timp ce titlurile Li Auto din China a scăzut cu 8%, la un minim al ultimelor 11 luni, după ce ambele companii au redus preţurile vehiculelor lor electrice pe diferite pieţe, pe fondul concurenţei intense, tra

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

mar.

5°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°