Actriţa Carmen Stănescu (86 de ani) vorbeşte despre rolurile care au consacrat-o în cariera sa de 64 de ani şi despre bătrâneţea pe care o trăieşte alături de dragostea vieţii sale, actorul Damian Crâşmaru.

Vine dintr-un timp incredibil, al actorilor iluştri, care strângeau ovaţii la scenă deschisă în turnee, făceau prima pagină a ziarelor şi erau adulaţi de public. Carmen Stănescu a fost starul vremurilor ei, de o frumuseţe şi o graţie răpitoare, dublate de talent. Şi-a trăit gloria fără pervertire, într-o discreţie care i s-a adăugat unei ţinute ce întruchipează feminitatea. „Ea a fost fiinţa cea mai pură din viaţa mea“, spunea actorul Damian Crâşmaru într-un interviu, bărbatul care o adoră şi acum, după 56 de ani de mariaj.

„Weekend Adevărul": Sunteţi un om care şi-a ştiut destinul de la bun început. Cum a fost asta, să-ţi doreşti să faci teatru de la vârsta de 6 ani?

Carmen Stănescu: Părinţii mei erau amatori de teatru şi m-au dus la marele, splendidul Teatru Naţional, care nu mai există astăzi, pentru că a ars, m-au dus la 6 ani să văd o piesă clasică, „Vlaicu Vodă". Mi-a plăcut enorm şi m-am hotărât în sufletul meu atunci că eu o să mă urc pe scenă.

Cum le-aţi spus părinţilor?

Le-am spus că o să mă fac artistă (râde). Şi din momentul acela, când eram în casă, jucam ceva. Vorbeam de una singură, ca şi cum aş fi avut un partener, interpretam în faţa oglinzii.

Ştiu că s-a întâmplat chiar să jucaţi în „Vlaicu Vodă", această piesă care v-a marcat în copilărie.

Eram în anul pregătitor - anul de încercare se numea; dacă nu dovedeai talent, după un an, plecai - şi am jucat în piesa „Fraţii Karamazov", ca parteneră a unei colege de Institut care termina în anul acela, îşi dădea producţia, cum se numea atunci examenul de absolvire. Producţiile astea se dădeau în săli de teatru, cu reflectoare, cu