Antrenorul lui Porto, Vitor Pereira, nu conteneşte cu laudele la adresa jucătorului pe care-l ţinuse 114 zile departe de gazon: "A făcut un meci mare".
După ce l-a convins pe Vitor Pereira la antrenamente, Cristi Săpunaru a profitat de şansa oferită duminică şi i-a arătat pe teren antrenorului că nu merita exilul de aproape 4 luni în tribună. Evoluţia din deplasarea de la Setubal, cîştigată de FC Porto cu 3-1, l-a propulsat sus de tot în ochii tehnicianului. Şi presa lusitană l-a remarcat imediat.
AICI AI REZUMAT VIDEO!
Cotidianul "O Jogo" i-a apreciat revenirea drept "convingătoare". Iar la momentele în care fundaşul dreapta s-a evidenţiat în mod deosebit, ziarul notează "serviciul impecabil pentru Lucho", din minutul 40, şi faza în care "s-a aflat el însuşi aproape de gol", în minutul 88, "cînd bara a împiedicat o întoarcere triumfală". Pereira? Antrenorul fost chiar încîntat de prestaţia ex-giuleşteanului: "Cristi a făcut un meci mare".
532 de minute a adunat Săpunaru la Porto în acest sezon, cu cele 90 jucate duminică. Românul are două goluri marcate
ALTE ŞTIRI DIN FOTBALUL INTERNAŢIONAL:
Umbra lui Capello la Napoli
Pentru managerul lui Chelsea, Andre Villas-Boas, "optimea" cu Napoli capătă accente dramatice. Ziarele britanice îl consideră cel mai slab dintre cei şase tehnicieni din "era Abramovici" şi îi ştiu deja înlocuitorul în cazul unei eliminări: Fabio Capello. Abia eliberat din funcţie la "naţionala" Angliei, italianul are două atuuri: profesionalismul şi relaţia bună cu jucătorii de la lot, în special cu căpitanul John Terry. Pe Terry l-a susţinut în recentul scandal de rasism, iar cînd Federaţia i-a luat banderola, Capello şi-a depus demisia.
Bănel "a condus dansul"
STRANIERI. Bănel Nicoliţă e din nou favoritul presei franceze după evoluţia bună din meciul cu Rennes (4-0). Cotidianul Le Pro