Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta, despre o potenţială candidatură din partea PSD la prezidenţiale: „Avem un candidat. Este Crin Antonescu“

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Victor Ponta a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Ruse, că Uniunea Social Liberală va avea un candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, iar candidatul respectiv nu va fi social-democrat. „Atâta timp cât avem USL, acel candidat este Crin Antonescu“, a arătat el.

Declaraţia premierului intervine în contextul în care, cu o seară înainte, Adrian Năstase afirmase la Antena 3 că există presiune în interiorul PSD pentru un candidat propriu la alegerile prezidenţiale din 2014. Victor Ponta susţine însă că, în condiţiile în care exclude varianta destrămării Uniunii, Crin Antonescu este cel care va candida la alegerile prezidenţiale.

„Am văzut ce a zis domnul Năstase şi sunt de acord cu tot ce a zis până acum. O să avem un candidat la prezidenţiale, în 2019. Eu exclud, din punctul de vedere al PSD, orice dorinţă de a rupe USL, vreau să terminăm mandatul în 2016. Atâta timp cât avem USL, noi avem un candidat. Acel candidat este Crin Antonescu“, a declarat Victor Ponta, citat de Agerpres.

La rândul lui, fostul premier Adrian Năstase a declarat sâmbătă seara că „există o anumită presiune, inclusiv în interiorul partidului, pentru ca PSD să aibă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale.

Evident că acest lucru ar crea o foarte mare nervozitate în zona liberală. Poate că liberalii, unii dintre ei, şi-ar dori acest lucru, pentru că în felul acesta, dacă PSD ar da preşedintele, atunci, conform înţelegerii, ei ar avea şeful Guvernului“, a explicat Năstase.

Premierul susţine însă că nu ia în calcul posibilitatea evocată de Adrian Năstase.

„I-am întrebat pe toţi colegii mei înainte să facem USL, am trecut că unul dintre partide are candidatul la prezidenţiale, celălalt are premierul. Aşa cum era firesc, noi suntem partidul cel mai mare, trebuia să alegem primii. Mi-am întrebat toţi colegii ce cred că e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum o ora
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 2 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 26 minute
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 4 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 3 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023

Mediafax acum 2 ore
Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023, după ce s-a contractat cu aproape o treime în primul an de război, a anunţat serviciul de statistică, potrivit Reuters. Cifra PIB a fost puţin mai mare decât cea avansată de ministrul Economiei Iulia Svyr

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 2 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 5 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

România în Schengen, din 31 martie, cu frontierele aeriene și maritime. Care vor fi regulile pe aeroporturi

HotNews acum 5 ore
România intră în Schengen de duminică, însă doar cu frontierele aeriene și maritime, în condițiile în care Austria nu cedează și ține în continuare țara noastră la frontiera terestră a spațiului european de liberă circulație. Asta înseamnă că începâ

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale