Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Filmul „The Butler“ a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme completează topul

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

Filmul „The Butler“, în care actorul Forest Whitaker întruchipează pe marele ecran un majordom care a avut şansa de a fi un martor privilegiat al vieţii de la Casa Albă, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii comunicate duminică de Exhibitor Relations.

Potrivit AFP, în filmul „The Butler“, Forest Whitaker îl interpretează pe Cecil Gaines, un majordom de culoare care, pe parcursul carierei sale îndelungate, vede succedându-se şapte preşedinţi la Casa Albă, dar a cărui muncă generează o serie de neînţelegeri şi dispute cu soţia sa, Gloria, interpretată de celebra realizatoare de televiziune Oprah Winfrey. Acest film regizat de Lee Daniels a obţinut încasări de 25 milioane de dolari în primul său weekend de proiecţii în Statele Unite şi Canada.

Comedia „Noi suntem familia Miller/ We're the Millers“, cu Jennifer Aniston, care joacă rolul unei dansatoare de striptease, o femeie cinică implicată într-un caz de contrabandă cu canabis între Mexic şi Statele Unite, s-a menţinut pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 17,7 milioane de dolari.

Filmul SF „Elysium“, regizat de cineastul sud-african Neill Blomkamp, a pierdut poziţia de lider şi a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 13,6 milioane de dolari. Această superproducţie hollywoodiană, cu Matt Damon şi Jodie Foster în rolurile principale, transpune lupta de clasă dintre milioane de pământeni săraci rămaşi pe Terra, devenită în anul 2154 o planetă cu resurse epuizate aproape complet, şi clasa super-bogaţilor, care trăiesc lipsiţi de griji pe staţia spaţială Elysium.

În primul său weekend de proiecţii pe ecranele nord-americane, filmul „Kick-Ass 2“, ai cărui eroi mascaţi sunt inspiraţi din revistele de benzi desenate, a debutat pe locul al patrulea cu încasări de 13,5 milioane de dolari.

F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum 30 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu: Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru / Trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, nimic nu se poate construi atunci când este haos

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 37 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Premierul soroșist al Poloniei Donald Tusk: trebuie să ne obişnuim cu faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez; acest lucru devine tot mai clar în fiecare zi

NapocaNews acum 24 minute
”Ştiu că sună devastator, în special pentru generaţia mai tânără, dar trebuie să ne obişnuim cu faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez; acest lucru devine tot mai clar în fiecare zi”, a declarat şeful executivului polonez pentru

Liga 3, prima etapă din play-off și play-out | Astăzi sunt programate 22 de meciuri

Pro Sport acum 46 minute
Weekendul trecut s-a încheiat sezonul regular de Liga 3, ediția 2023-2024, s-a tras linie, am aflat ultimele șapte participante în turneele de play-off și componența grupelor de play-out. De acum debutează cele două turnee la finalul cărora vom afla

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°