Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu se împrumută pentru exproprieri

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 iulie 2009 ·

Finanţarea din fonduri europene nerambursabile petru autostrada Arad - Timişoara creşte de mai bine de trei ori. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, a stabilit recent cu vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Matthias Kolatz- Ahden, inversarea proporţiei dintre fondurile de coeziune nerambursabile şi sumele împrumutate de BEI pentru acest proiect. „Am căzut de acord ca fondurile nerambursabile să crească de la 50 de milioane de euro la 170 de milioane de euro. Ei sunt de acord să utilizăm diferenţa pentru exproprierea terenurilor. Până acum, exproprierile erau cheltuieli neeligibile, deci trebuiau făcute pe banii de la buget”, a spus ministrul Berceanu.

„Plăţile se fac de la buget”

Diferenţa înseamnă 120 de milioane de euro, iar oficialii MT nu au oferit încă, oficial, un motiv pentru schimbarea destinaţiei acestor bani. Totuşi, bugetul statului este degrevat astfel de nişte cheltuieli, iar banii „economisiţi” pot fi redirecţionaţi. „Plăţile pentru exproprieri se fac de la bugetul de stat. În privinţa autostrăzii Arad - Timişoara deja au început şi sunt alocări într- o proporţie mare”, spune însă Mihaela Hurezeanu, purtător de cuvânt al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Pe 24 iunie a început plata despăgubirilor pentru persoanele expropriate de pe tronsonul din apropierea Aradului, care nu au con testat suma în instanţă. Potrivit secretarului de stat în MT, Eusebiu Pistru, care a primit 140.000 de euro despăgubire pentru două terenuri din Arad, guvernul a alocat peste 34 de milioane de euro pentru despăgubirea proprietarilor a 147 de terenuri. Pentru o parte dintre cei care au câştigat în instanţă despăgubiri mai mari s-au mai alocat 213.000 de euro. Costurile de construire a autostrăzii Arad - Timişoara se ridică la 270 de milio

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 3 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Cod GALBEN de ploi torenţiale, furtuni și grindină în peste jumătate de țară! Harta zonelor afectate

Gandul acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 14.00, până joi, la ora 20.00, dar și un cod galben de ploi, vijelii și grindină în peste jumătate de țară. În intervalul 16 aprilie, ora 14 – 18 aprilie,

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 3 ore
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum o ora
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Violența domestică a devenit infracțiune în Kazahstan. Ce pedepse riscă agresorii

Ziare.com acum 46 minute
Violenţa domestică împotriva femeilor şi a copiilor a devenit infracţiune în Kazahstan, după ce preşedintele Kasîm-Jomart Tokaiev a semnat luni o nouă lege, relatează marţi, 16 aprilie, dpa. Persoanele condamnate pentru vătămarea sau lovirea unei fe

ANM: Instabilitate atmosferică în toată țara cel puțin până joi seară / Vremea se răcește semnificativ / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
În toată țara urmează câteva zile de instabilitate atmosferică, în care se vor consemna ploi (inclusiv torențiale) și vijelii, iar temperaturile vor scădea semnificativ, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM). FurtunăFoto: DreamsTim

De ce Donald Trump poate fi din nou preşedinte, în ciuda problemelor sale juridice?

News.ro acum 5 ore
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, este judecat începând de luni la New York pentru acuzaţia că a acoperit ilegal o plată în schimbul tăcerii către o vedetă porno. Reuters explică ce se va întâmpla dacă juriul îl va condamna pe

„Războiul hibrid” submarin amenință siguranța a un miliard de oameni, avertizează un comandant al NATO

Adevarul acum o ora
Siguranța a aproape un miliard de oameni din Europa și America de Nord este amenințată de încercările Rusiei de a viza vulnerabilitățile extinse ale infrastructurii subacvatice, precum parcuri eoliene, conducte și cabluri de alimentare, a avertizat

VIDEO Federația de Fotbal prezintă imnul României pentru EURO 2024 / Cântă: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose și Irina Rimes

G4Media acum 2 ore
”Visăm Împreună” este imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, iar FRF a prezentat marți videoclipul melodiei care îi va însoți pe tricolori la competiția din acest an. Piesa “Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment de casa

Prognoză ANM: vremea se schimbă radical de mâine. Cât vor dura ploile

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vremea va intra într-un proces semnificativ de răcire în zilele următoare, în întreaga ţară, iar probabilitatea pentru precipitaţii, sub formă de ploaie, dar şi mixte în zona montană înaltă, se va menţine ridicată până pe 28 aprilie 2024, arată prog

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

24°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

8°/24°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

21°
mar.

7°/26°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°