Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Portret-Anca Bunea consideră voleiul un mod de viaţă

Publicat in Adevarul, miercuri 16 decembrie 2009 ·

Ajunsă la CSU Medicina în urmă cu trei ani, sibianca speră să obţină performanţe importante alături de echipa mureşeană. Joaca din faţa blocului a determinat-o pe Anca să urmeze o viaţă în care sportul să fie pe primul plan.

Deşi putea să joace baschet, ştiut fiind nivelul ridicat al baschetului sibian, fata s-a oprit asupra voleiului şi nu a regretat acest pas niciodată. „Îmi amintesc că eram în clasa a patra şi mă jucam volei cu o vecină, iar fileul era o sârmă pentru rufe. Părinţii m-au îndrumat către sport şi eu am făcut în paralel antrenamente la baschet şi volei. I-am spus profesorului meu că am talent la volei pentru că mă jucam în faţa blocului, iar de atunci m-am dedicat exclusiv acestui sport”, povesteşte sportiva. În Sibiul natal, Anca a participat la campionatele naţionale de junioare şi cadete şi a obţinut multe distincţii,însă era conştientă de faptul că nu putea obţine performanţe importante decât în altă parte.

Viaţă nouă la Târgu-Mureş

A ales echipa din Mureş în urmă cu trei ani şi a ajuns să considere oraşul nostru o a doua casă. „La început mi-a fost greu, pentru că a trebuit să schimb liceul, mi-am lăsat la Sibiu familia şi prietenii, dar m-am acomodat. M-a ajutat foarte mult faptul că eu eram cea mai tânără componentă a echipei, pentru că am avut multe de învăţat de la fete. Pot spune că deşi Sibiul este oraşul cel mai apropiat de sufletul meu, la Mureş am întâlnit nişte oameni extraordinari şi m-am dezvoltat pe plan profesional şi intelectual”, afirmă Anca. În cei trei ani petrecuţi la CSU Medicina, Anca a devenit o jucătoare matură din punct de vedere sportiv şi este în prezent un element de bază din angrenajul formaţiei antrenate de Luka Valerjan. Echipa este tânără, dar există speranţe ca în sezoanele viitoare să fie obţinute clasări în primele locuri ale primei divizii naţionale.

Voleiul pe primul pla

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA125 din Antalya

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Irina Begu (33 ani, 126 WTA) a trecut, vineri, în sferturi” de slovena Polona Hercog (33 ani, 213 WTA) cu 6-4, 6-4 și o va întâlni pe japoneza Moyuka Uchijima (22 de ani și 151 WTA) pentru un loc în finală. Todoni a cedat cu 2-6, 1-6 în fața argenti

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum o ora
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 3 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

O femeie din Neamț a găsit un plic cu 16.800 euro şi l-a predat la poliţie

G4Media acum 46 minute
O femeie în vârstă de 34 ani a găsit în parcarea unei clinici medicale din Piatra-Neamţ un plic cu 16.800 euro şi l-a dus la sediul poliţiei, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, citat de Agerpres.ro. „Ea le-a povestit

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 2 ore
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Incendiu cu degajări mari de fum la o hală dezafectată din Gheorgheni. A fost emis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 41 minute
Potrivit ISU Harghita, incendiul se manifestă la acoperişul unei hale dezafectate, în municipiul Gheorgheni, pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi. La faţa locului intervin patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu t

Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit

Mediafax acum 28 minute
Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit la vârsta 87 de ani. Gossett a câştigat Premiul Academiei în 1983.

Vremea

București
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°