Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a doi parlamentari și a unui fost senator, Marian Valer , Liviu Harbuz și Marian Rasaliu au exercitat mai multe funcții și calități contrar prevederilor legale
Fost membru PSD și actual parlamentar afiliat PP-DD, Marian Valer a deținut simultan, calitatea de Senator în Parlamentul României și funcția de administrator în cadrul S.C. Nord Vest Press S.R.L. (în perioada 19 decembrie 2008 – 14 martie 2011) și S.C. Bonda Impex S.R.L. (19 decembrie 2008 – 12 iulie 2013), se arată într-un comunicat de presă al A.N.I.
Marian Valer nu a menționat calitatea de administrator la societățile comerciale menționate în niciuna dintre declarațiile de interese depuse în calitate de senator, în perioada decembrie 2008 – iunie 2013, motiv pentru care A.N.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Deputatul Liviu Harbuz se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, el deținând simultan, atât calitatea de Deputat în Parlamentul României, cât şi pe cea de comerciant persoană fizică autorizată, în cadrul „Harbuz Liviu PFA”.
De asemenea, fostul senator Marian Rasaliu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului său de parlamentar (2008 - 2012) pentru că în momentul în care deținea funcția de senator a participat la concursul organizat de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Brașov, în vederea ocupării funcţiei publice de conducere de Șef serviciu al Serviciului Economic Recuperare Debite. În urma susținerii concursului,el a fost declarat „admis” și numit în funcția publică la data de 12 octombrie 2010, pe perioadă de timp nedeterminată.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: CRAIOVA SE VREA CAPITALĂ EUROPEANĂ. Are două echipe de fotbal, dar nu are apă caldăOROARE. Pastorul și copilul său de