Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dama de la Transporturi dă şah la regii asfaltului

Publicat in Adevarul, luni 18 aprilie 2011 ·

Ministerul Transporturilor, condus de Anca Boagiu, a trimis ieri o notificare de reziliere a contractului pentru tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti. Dorinel Umbrărescu (UMB Spedition), Costel Căşuneanu (Pa&Co International) şi Dan Besciu (Euroconstruct) riscă penalităţi pentru că au părăsit şantierul viitoarei autostrăzi.

Pentru constructorii de pe şantierele de infrastructură se îngroaşă gluma: la scurt timp după mutarea-surpriză prin care contractul cu grupul francez Colas (desemnat pentru construcţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa) a fost reziliat, a urmat atacul penalităţilor de peste 42 de milioane de euro aplicate companiilor care au încălcat unele clauze contractuale. Acum, jocul Damei de la Transporturi (Anca Boagiu, şefa ministerului) îi vizează direct pe regii asfaltului, puşi să dea socoteală pentru neregulile semnalate pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti.

Vezi aici ce reguli trebuie să respecte constructorii de autostrăzi

Consorţiul format din UMB Spedition, Pa&Co International, Euroconstruct Trading '98 şi Tehnostrade este acuzat că a lăsat baltă şantierul şi, mai mult decât atât, regii asfaltului au cerut bani în plus pentru a continua lucrările. „Vă anunţ în premieră că am trimis o notificare prealabilă de reziliere a contractului pentru Moara Vlăsiei-Ploieşti (...)

Constructorul a părăsit şantierul şi solicită majorarea preţului cu 47%", a declarat ieri ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, prezentă la conferinţa „Infrastructura inteligentă în Europa de Sud-Est 2011", organizată de Forum Invest. Anca Boagiu a adăugat că până în luna august vor fi selectaţi noi constructori. În plus, „dacă vom constata că au fost încălcate prevederi ale contractului, cu siguranţă constructorul va avea ceva de plătit", a mai precizat şefa de la Transporturi.

Utilajele, retrase demult de pe şantier

T

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum o ora
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 50 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Moarte suspectă: Poliţist de penitenciar, găsit FĂRĂ SUFLARE într-o benzinărie din Focșani

Gandul acum 32 minute
Un poliţist de penitenciar a fost găsit, joi, fără suflare, într-o benzinărie din Focşani. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă și fac cercetări în acest caz. Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 52 minute
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 37 minute
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°