Presedintele Traian Basescu a ajuns, joi dimineata, alaturi de sotia sa, Maria, la Manastirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Izvoru Muresului din judetul Harghita, el fiind intampinat de maica stareta, transmite Mediafax.
Basescu a ajuns la manastirea din Izvoru Muresului in jurul orei 10.45, el ajungand acolo cu o masina si fiind intampinat la poarta manastirii de catre maica stareta, Miriam.
Seful statului a mers prin multime pana in manastire, unde la ora transmiterii acestei stiri asista la Sfanta Lirurghie, care este oficiata de catre Arhiepiscopul Covasnei si Harghitei, Ioan Selejean.
La ceremonia religioasa sunt prezenti aproape o mie de oameni, unii dintre ei fiind imbracati in costume populare.
La slujba de la Manastirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Izvoru Muresului participa si ministrul de Externe, Titus Corlatean, senatorul PSD Ecaterina Andronescu si judecatorul de la Curtea Constitutionala Valer Dorneanu.
In timpul slujbei vor fi impartite, potrivit maicii starete, 1.200 de drapele tricolore, care "vor fi trimise in toate colturile lumii", acolo unde traiesc romani, prin reprezentantii comunitatilor de romani prezenti la Universitatea de vara de la Izvoru Muresului.
Dupa slujba religioasa va avea loc o agapa in curtea manastirii, la care a fost invitat si seful statului.
Presedintele a mai fost la Izvoru Muresului si luni, cand a participat la cea de-a XI-a editie a Universitatii de Vara. Seful statului a mai fost si la manastirea din localitate, ultima data luni, cand a cerut rosii din sera, precum si trei trandafiri, el intalnindu-se atunci cu IPS Ioan Selejean.
La Izvoru Muresului se desfasoara si cea de-a XI-a editie a Universitatii de Vara, in organizarea Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni, alaturi de Centrul Cultural Toplita, Centrul Eur