Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei picături de fair-play pe stomacul gol, dle. prim-ministru

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

În urmă cu puţină vreme, într-o emisiune pe un post naţional de televiziune, dl. Crin Antonescu a declarat cu subiect şi predicat: ”Viktor Orban este un model pentru mine”. Poziţia co-preşedintelui USL mi s-a părut inacceptabilă, cum la fel de inacceptabil este apreciat şi comportamentul lui Viktor Orban de Comisia Europeană,

şi i-am cerut co-preşedintelui Victor Ponta să-şi spună public punctul de vedere: împărtăşeşte sau nu opţiunea lui Antonescu.

După o săptămână de deplină tăcere, abia după ce s-a întors de la Strasbourg unde, în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, şi-a exprimat recunoştinţa pentru ”rolul onest şi echilibrat” jucat de Consiliul Europei în evoluţia spre democraţie a României, premierul Victor Ponta a înţeles că este obligat să răspundă solicitării noastre, pentru a elimina orice nefericite confuzii în mintea celor cărora tocmai le-a exprimat gratitudinea asupra poziţiei pe care se plasează: ”În materie de Viktor Orban, în mod sigur nu mă înţeleg cu Antonescu, avem păreri diametral opuse”.

Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, orice comentariu în plus ar fi fost futil. Numai că dl. Ponta, după ce nu a avut încotro şi a mai oferit o probă asupra compatibilităţii tot mai schiloade care îl leagă de dl. Antonescu, încearcă să se răcorească dând un bobârnac PDL, care, vezi Doamne, probează superficialitate când cere opinii critice la adresa partidului lui Viktor Orban, câtă vreme fac parte din acelaşi grup politic în parlamentul European.

Tristă şi infantilă prestaţie, dle. Prim-ministru! După ce vi s-a dat o mână de ajutor şi aţi fost împins să vă pronunţaţi cât mai repede şi cât mai clar asupra gafei de proporţii comisă de partenerul dvs. politic, acum, în loc de cuvenitele mulţumiri, încercaţi s-o daţi pe după plopi. Nu se face. Trei picături de fair-play, dimineaţa, pe stomacul gol sunt sigur că v-ar da un bine-ven

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 5 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 8 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 9 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 5 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 8 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

11°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°