Cei doi jucători au lipsit peste 6 ore din cantonament. Piţurcă i-a simţit suspect de obosiţi la antrenamentul oficial de marţi dimineaţă, a demarat o anchetă şi a aflat amănuntele unui film de aventuri
Escapada nocturnă a cuplului de drink-boys Mutu - Tamaş are conotaţiile unui film de aventuri. Povestea reală a evadării din cantonament a celor doi începe luni seara, după stingerea de la ora 22:00, cînd jucătorii trebuiau să fie în camere, la odihnă. Mai ales că a doua zi dimineaţă era programat antrenamentul oficial pentru jocul cu San Marino.
"Au avut un întreg plan"
Pe cînd restul lotului se conforma regulilor impuse de Piţurcă, Adrian şi Gabi preparau fuga din cartierul general al "tricolorilor", pe la 23:30.
"N-a fost o întîmplare, ci totul s-a derulat după un plan bine pus la punct", a explicat o sursă GSP, detaliind că fotbaliştii au dispărut pe blat din hotel printr-o magazie aflată în spatele stabilimentului!
Piţi şi staff-ul erau în hol
Asta se întîmpla în timp ce selecţionerul şi stafful lui zăboveau în hol sau în părculeţul din faţă, la discuţii. Dar şi spre a preveni eventuala dispariţie a vreunui jucător. Odată scăpaţi, Mutu şi Tamaş s-au întors abia în jurul orei 5 dimineaţa.
Cel puţin astea ar fi fost concluziile investigaţiilor declanşate de Piţurcă imediat ce a aflat despre minunea curajoşilor de la lot.
Torje l-a dat în primire pe Tamaş
Iar selecţionerul s-a prins că e ceva în neregulă la antrenamentul de marţi dimineaţă, cînd i-a simţit "morţi" pe ambii jucători. Atunci a pornit cercetările. "Are nas şi i-a ghicit în cîteva minute. Băieţii n-au recunoscut imediat, dar, pînă la urmă, i-au dat dreptate lui Piţurcă", a povestit aceeaşi sursă GSP.
Printre cei strînşi cu uşa în ancheta antrenorului ar fi fost şi Gabi Torje. Dinamovistul stătea în