Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câştigul salarial mediu net a ajuns în august la 1.604 lei

Publicat in Bursa, luni 7 octombrie 2013 ·

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1604 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 31 lei (-1,9%), potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (3.948 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (884 lei). Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime, sume din profitul net şi din alte fonduri, realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.

În luna august, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de iulie. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna iulie de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 8,0% şi 9,0% în telecomunicaţii, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor; între 6,0% şi 7,5% în fabricarea produselor textile, cercetare-dezvoltare, transporturi pe apă, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, colectarea şi epurarea apelor uzate, alte activităţi industriale n.c.a.; între 4,0% şi 5,5% în activităţi de asigurări, reasi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 31 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 15 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 44 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 49 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 31 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 13 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°