Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Lupii” au fost demolaţi de Stade Francais

Publicat in Pro Sport, vineri 18 noiembrie 2011 ·

"Lupii Bucureşti", echipă ce reprezintă România în Amlin Challenge Cup a fost învinsă categoric în această seară, de Stade Francais cu 49-3 (35-3). Meciul, din etapa a doua a Grupei 1, disputat pe "Stade Charlety", la Paris, a fost la discreţia gazdelor care au marcat nu mai puţin de şapte eseuri (5 eseuri în prima parte şi două în cea de-a doua).

Una caldă, alta rece pentru "Lupii Bucureşti". După un meci bun şi o victorie frumoasă în faţa italienilor de la Parma Crociati, elevii lui Hari Dumitraş şi Eugen Apjock au bifat în această seară un eşec usturător. Timoraţi parcă de renumele adversarilor, "Lupii" au pătruns pentru prima dată în terenul de 22 al francezilor, după primele cinci minute ale jocului când scorul era deja 7-0 pentru Stade Francais. Lipsiţi de luciditate în joc, comiţând mari greşeli în apărare, pe fondul a multor placaje ratate, românii nu au contat practic în joc în primele 40 de minute. Cu doar câteva secunde înaintea intrării la vestiare, Florin Vlaicu a pus, dintr-o penalitate, primele puncte autohtone pe tabelă, pentru 35-3.

Deşi Stade Francais a dominat în aceeaşi manieră categorică şi partea secundă, "Lupii" au încercat să iasă la joc. Mai mult, în minutul 55, Florin Surugiu a culcat pentru prima dată balonul în terenul de ţintă, însă încercarea a fost anulată de arbitru pe motiv că balonul a fost scăpat înainte. Francezii se impun fără probleme, cu 49-3 şi datorită acestei victorii şi cu punct bonus, cu un total de 9 puncte, trec pe primul loc al Grupei.

Au marcat:Stade Francais: Antoine Burban 1e, Francis Fainifo 1e, Bryron Kelleher 1e, Laurent Sempere 1e, Morgan Turinui 2e, Hugo Bonneval 1e, Jerome Fillol 6t, Jules Plisson 1t

"Lupii Bucureşti": Florin Vlaicu 1 lp

În următorul meci, "Lupii" întâlnesc, la Bucureşti, pe 11 decembrie pe Worcester.

"Lupii Bucureşti", echipă ce reprezintă România

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°