Din nefericire, la noi, Machiavelli ar fi fost, în cel mai bun caz şi dacă îl agrea cineva de la partidul de la putere, doar un biet funcţionar la primăria de sector.

Teoriile lui despre cum se pregăteşte Principele pentru preluarea puterii, despre jocurile din umbră sau cel mult din penumbră, ascunderea durităţii extreme sub masca dulceţii infinite a otrăvurilor florentine, educaţia zâmbetului care ascunde condamnările la moarte, lecţiile despre cum să te faci iubit de popor şi în primul rând de duşmanii care să cadă în capcana unor oferte reale de pace vremelnică, ştiinţa construcţiei unei domnii care să însemne cât mai puţin prin eliminarea fizică a adversarilor, ci prin cuprinderea lor în sistemul dominaţiei personale…toate astea, în spaţiul carpato-danubiano-pontic unde vieţuim de mai bine de 2000 de ani, nu sunt decât vorbe de clacă.

N-am avut nici timp şi nici vocaţie pentru dinastii, n-a fost dat să putem construi ceva pe logica duratei.

Cu altceva ne-a obişnuit Fanarul din care am extras esenţa otrăvită a celor mai multe dintre domniile pe care le-a consemnat trista noastră istorie. Am învăţat şi ne-a intrat în sânge logica puterii de foarte scurtă durată, dată şi luată prin firman, terminată de regulă prin descăpăţânare sau, dacă nefericitul domn plătise bine spionii la Stambul, prin fuga peste munţi cu rădvanele de bunuri furate (multe, puţine, cît a avut omul timp) plus cocoana şi coconii. N-am avut nici timp şi nici vocaţie pentru dinastii, n-a fost dat să putem construi ceva pe logica duratei.

În locul construcţiei comunitare înconjurată de ziduri de cetate, logica asta ne-a dus la realitatea aşezărilor împrăştiate, aproape de traseele de fugă spre păduri.

Mereu temători că vin turcii sau tătarii, sub domnii care aveau noapte de noapte coşmarul cu laţul de mătase, am fost nevoiţi să adoptăm soluţia supravieţuirii în bordeie