De-a lungul crizei, mulţi analişti au criticat BNR pentru faptul că a crescut dobânda cheie la un nivel ridicat, ceea ce nu a dat economiei posiblitatea de a mai lua credite, costul acestora devenind prohibitiv.

Potrivit unor date prezentate de Florin Cîţu, economist independent, din 2008 până în 2011 masa monetară M1 a scăzut într-un ritm care s-a suprapus peste cel al diminuării PIB.

Dobânzile ridicate încurajează economisirea şi descurajează creditarea, ceea ce conduce la restrângerea masei monetare.

În lipsa unor presiuni inflaţioniste evidente, BNR a majorat dobânda cheie cu circa 50% între decembrie 2007 şi august 2008. "Ce vedea BNR în 2008? BNR vedea un trend descrescător al inflaţiei, inflaţie în ţintă. Totuşi, politica monetară a fost restrictivă", a spus economistul.

În decembrie 2007, rata dobânzii cheie era de 7,5% pe an, iar în august 2008 nivelul crescuse la 10,25%.

Politica monetară era restrictivă, iar BNR cerea ca şi politica fiscală să fie restrictivă, a mai spus Cîţu. "Ca urmare a politicii BNR, dobânzile la credite au crescut şi chiar şi în 2011 dobânzile reale sunt încă pozitive, ceea ce nu este bine pentru creşterea economică", consideră economistul.

Una din preocupările centrale ale BNR în criză a fost stabilitatea financiară. Banca a intervenit puternic pe piaţa monetară direct sau prin intermediul reglementărilor pentru a stopa deprecierea leului.

"BNR ar fi putut face însă sterilizări şi fără a afecta masa monetară",a spus Cîţu.

În replică, Cristian Popa, viceguvernator al BNR, a atras atenţia că scăderea masei monetare nu a avut drept cauză doar politica BNR. M1, indicatorul luat în calcul de Florin Cîţu, cuprinde monedele, bancnotele şi depozitele la vedere, or companiile au umblat în primă instanţă la depozite, pentru a îşi satisface necesarul