Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu: Decizia CC este o prostie. Curtea este la dispoziţia lui Băsescu, ce vrea aia îi dă

Publicat in Adevarul, joi 28 iunie 2012 ·

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că problema dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta va fi rezolvată pe cale constituţională, iar suspendarea este o soluţie, Iliescu susţinând că decizia CC este „o prostie", informează „Gândul".

„Este o prostie decizia Curţii Constituţionale, nu există şef al statului. Din cei 27 de membri ai Consiliului European vedeţi dacă există alt preşedinte decât cel al Franţei şi preşedintele Ciprului care este şi prim-ministru. În rest sunt numai prim-miniştri pentru că agenda lor vizează activitatea guvernelor. Asta nu înţelege domnul Băsescu", a afirmat Illiescu.

Fostul preşedinte a spus că „nu este niciun secret" că preşedintele este favorizat de Curtea Constituţională.

„Este la dispoziţia preşedintelui, ce vrea preşedintele aia îi dă. Nu este o surpriză decizia Curţii Constituţionale. Curtea dă avize consultative, nu are drept de decizie. Avizele ei sunt întotdeauna favorabile preşedintelui. Preşedintele abordează neraţional această problemă, din păcate", a adăugat președintele de onoare al PSD.

Ion Iliescu a precizat că problema se va rezolva pe cale constituţională, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu fiind o soluţie. „Probabil nu există altă cale", a menţionat fostul preşedinte.

El a criticat modul în care s-a comportat preşedintele Băsescu.

„Acest preşedinte se aşează precum catârul pe picioarele din spate şi vrea neapărat să meargă el pentru că nu mai are treabă prin ţară, o să avem această imagine nefericită. Nu aţi văzut imaginile de la Bruxelles când se duce, cum se plimbă de unul singur că nu stă nimeni de vorbă cu el, că n-are interlocutor? Este încăpăţânarea lui care nu are niciun temei, nici legal, nici constituţional", a declarat Iliescu.

Potrivit acestuia, „preşedintele ne face de râs" şi a ţinut neapărat să „iasă cu spectacolul şi afară

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 44 minute
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 33 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Un tramvai 41 a deraiat la capătul de linie Ghencea / A fost formată linia navetă 641 pentru a prelua călătorii

G4Media acum o ora
Un vagon al unui tramvai 41 a deraiat, joi, la capătul de linie Ghencea. Societatea de transport a format linia navetă 641 pentru a prelua călătorii. „La plecare de la capat de linie Ghencea, vagonul 3807, depoul Alexandria, linia 41, este deraiat c

Medicul din Suceava care a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer scapă de închisoare, dar va putea lucra ca medic doar la privat - cum arată verdictul judecătorilor

HotNews acum o ora
Șefa Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost condamnată joi, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Ea a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 42 minute
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°