Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rihanna şi Paula Abdul îl plâng pe Cory Monteith, actorul din „Glee“. Iubita lui şi partenera din serial, Lea Michele, este devastată

Publicat in Adevarul, luni 15 iulie 2013 ·

Vestea morţii actorului canadian Cory Monteith, una dintre vedetele serialului „Glee“, a şocat showbizul internaţional. Celebrităţile şi-au exprimat imediat condoleanţele în diverse reţele sociale, însă cea mai afectată este actriţa Lea Michele, iubita actorului şi partenera acestuia din serial.

Reprezentanţii actriţei Lea Michele au declarat că aceasta are nevoie „să-i fie respectată intimitatea în această perioadă extrem de grea“. Lea Michele nu a dorit să facă alte comentarii.

În schimb, vedete precum Rihanna, Taylor Swift şi Kim Kardashian şi-au prezentat condoleanţele şi mesajele de încurajare. „Tocmai am aflat de moartea lui Cory Monteith. Sunt atât de tristă. Mă rog pentru familia lui şi pentru Lea. Nu cred că vorbele pot descrie ceea ce simt ei“, a scris Kim Kardashian pe Twitter.

„Cory Monteith, fie ca sufletul tău să-şi găsească liniştea şi să zboare cu îngerii. Am inima frântă, mă rog pentru toţi cei care ţi-au fost dragi“, a scris Rihanna în aceeaşi reţea de socializare.

„Om frumos! De ce ne-ai părăsit atât de repede? Odihneşte-te cu îngerii, Cory Monteith“, este mesajul transmis de actriţa Alyssa Milano. „Am rămas fără cuvinte. Iar motivul este cel mai rău dintre toate“, a scris şi cântăreaţa de country Taylor Swift.

Cântăreaţa Paula Abdul şi-a exprimat şi ea regretul: „Sunt şocată şi foarte tristă după ce am auzit această veste tragică. Inima mea este alături de familia lui şi de Lea Michele“.

Cory Montheit a încetat din viaţă sâmbătă dimineaţa, într-o cameră de hotel din Vancouver. Trupul neînsufleţit al actorului în vârstă de 31 de ani a fost găsit de câţiva angajaţi ai hotelului, care s-au sesizat după ce Monteith nu s-a prezentat la recepţie pentru check-out. Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cauza decesului, iar autopsia este programată luni.

Decesul starului din serialul „Glee“ survine la doar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, din partea PSD şi Sebastian Burduja, din partea PNL, după o şedinţă de peste 14 ore - surse

News.ro acum o ora
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 29 minute
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu din Malaysia. Zece persoane au murit

Mediafax acum o ora
Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu. Accidentul a avut loc în Malaysia. Zece persoane au murit în urma accidentului.

Prognoza meteo marți, 23 aprilie: vremea este schimbătoare. Unde va ploua

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie. Meteorologii anticipează o zi caracterizată de schimbări bruște ale vremii în întreaga țară.

Rishi Sunak se întâlneşte cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al NATO: Marea Britanie va oferi Kievului 500 de milioane de lire sterline în plus faţă de cele 2,5 miliarde de lire sterline alocate pentru acest an financiar

News.ro acum 3 ore
Rishi Sunak va promite mai mulţi bani pentru a sprijini Ucraina. Premierul Marii Britanii se va deplasa marţi în Polonia pentru a se întâlni cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al alianţei de apărare NATO - şi pentru a pro

Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3% şi cele ale Li Auto din China cu 8%, după ce companiile au redus preţurile vehiculelor lor electrice

News.ro acum 2 ore
Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3%, în timp ce titlurile Li Auto din China a scăzut cu 8%, la un minim al ultimelor 11 luni, după ce ambele companii au redus preţurile vehiculelor lor electrice pe diferite pieţe, pe fondul concurenţei intense, tra

Miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport și marș până la Ministerul Muncii/ Sindicaliștii reclamă deficit de personal și nivel de salarizare foarte mic

G4Media acum o ora
Sindicatul Naţional Tineret şi Sport organizează, marţi, un miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport. Sindicatul precizează că scopul acestei adunări publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nivelul foarte mic al salarizării

Horoscop pentru marți, 23 aprilie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec În relatiile parteneriale apar schimbari. In cazul relatiei cu partenerul de viata, acesta va dori ca de acum inainte sa-ti asumi ceva mai multe responsabilitati ale vietii in doi. In relatiile profesionale se vor rediscuta activitatile sau p

Purtătorul de cuvânt al Meta, condamnat în Rusia la şase ani de închisoare, în lipsă, pentru „apărarea terorismului”. Facebook şi Instagram au fost interzise din 2022

Ziare.com acum o ora
Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat luni pe purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, Andy Stone, la şase ani de închisoare, pentru ”apărarea publică a terorismului”, un verdict pronunţat în lipsă. Meta însăşi este desemnată o organizaţie ex

Turnul de televiziune din Harkov a fost rupt în două după un atac cu rachete al ruşilor

Mediafax acum 12 ore
O parte a turnului de televiziune din Harkov s-a prăbuşit, luni, în urma unui atac cu rachete al Rusiei, potrivit oficialilor din oraşul ucrainean. Ruşii au atacat infrastructura de televiziune din Harkov de mai multe ori de la începutul invaziei în

Vremea

București
acum

mar.

8°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/14°
vin.

8°/19°
Iasi
acum

mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

9°/16°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/19°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/11°
vin.

4°/14°
Timisoara
acum

mar.

5°/18°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°