Selecţionerul Rusiei a confirmat că e gata să-i preia pe londonezi datorită prieteniei cu patronul Roman Abramovici
Chelsea, sau mai bine zis patronul Roman Abramovici, a reacţionat prompt după demiterea managerului Luiz Felipe Scolari. Deja se ştie numele succesorului: Guus Hiddink. În prezent selecţionerul Rusiei, olandezul a acceptat să se ocupe în paralel şi de albaştri: "Dacă ar fi fost un alt club, aş fi spus imediat . Dar cu Chelsea e altceva, pentru că am o relaţie specială cu proprietarul. Sînt dispus să ajut".
Hiddink n-are nici o problemă să penduleze între Londra şi Moscova: "Am mai procedat aşa în urmă cu doi ani, cînd am pregătit în acelaşi timp şi reprezentativa Australiei, şi pe Eindhoven, deci sînt obişnuit". Dar se gîndeşte doar la o colaborare pe termen scurt, pînă la sfîrşitul sezonului. "Nu renunţ sub nici o formă la Rusiei. Cînd mi-am început munca acolo am pus la punct un proiect pe termen lung şi nu vreau să-l las neterminat", a precizat tehnicianul olandez.
Abramovici l-a adus la ruşi
Faptul că Guus Hiddink a ajuns după Mondialul din 2006 pe banca reprezentativei Rusiei i se datorează lui Abramovici. Miliardarul rus l-a convins să vină la Moscova şi tot el îi plăteşte olandezului jumătate din salariul cifrat la 4 milioane de euro anual.
Rijkaard sau Ancelotti
Soluţia pe termen lung a postului de manager la Chelsea ar putea fi Carlo Ancelotti sau Frank Rijkaard. Preferatul conducerii e italianul, care are şi o clauză eliberatoare în contractul cu Milan, pentru la vară. Suporterii, în schimb, îl vor pe Frank Rijkaard, 36 la sută dintre ei votînd pentru olandez într-un sondaj efectuat de BBC. "Frank e şi el interesat de un job în Premier League", a confirmat agentul său, Perry Overeem.
52 milioane euro, atît îl costă pe miliardarul rus despăgubirile datorate foştilor a