Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizita Patriarhului României, la Chişinău - o necesitate istorică

Publicat in Adevarul, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Într-un moment în care Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil, gândul mă duce la un prelat şi cărturar, din Chişinău, a cărui evoluţie reflectă însăşi treptata desprindere a europenilor, dintre Prut şi Nistru, de o epocă în care limba şi grafia oficială nu erau deloc cea a buneilor lor.

Asta pentru că, sub oblăduirea Patriarhiei Române, în Mitropolia Basarabiei, protoiereul Ioan Ciuntu, teolog şi publicist, paroh al Bisericii “Sfânta Teodora de la Sihla” este un promotor aparte al valorilor naţionale româneşti, dovadă fiind volumul publicat în acest an.

Şi mă refer la cartea părintelui Ciuntu, intitulată “Aşa cum l-am cunoscut”, cel vizat fiind Grigore Vieru.

În paginile ineditei reconstituiri, a evoluţiei publice a marelui poet, acum devenit o suavă amintire, Ioan Ciuntu îşi surprinde cititorii cu descrierea unor momente până acum necunoscute, din istoria redeşteptării naţionale, care continuă şi azi, între Prut şi Nistru.

Şi una din clipele reconstituite cu grijă este cea petrecută pe 19 decembrie 1992, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, când a fost semnat Actul de reactivare a Mitropoliei Basarabiei, la care Grigore Vieru a fost prezent semnând alături de alţi parlamentari, din Chişinău.

Interesant detaliu!

Deci, când există conştiinţă naţională şi voinţă politică adecvată, parlamentari din Chişinău vin în Capitala tuturor românilor şi acţionează conform idealului naţional.

La acel moment, poetul Vieru afirma:

- Părinte, am făcut un lucru bun, important, poate nici nu realizăm acum cât de important. Dar pe cât de mare e această lucrare, pe atât de mare ar putea fi împotrivirea celor care urăsc neamul nostru. Nu ne va fi uşor.

Inedit a fost răspunsul protoiereului mitrofor Ioan Ciuntu:

- Sunt de acord, maestre. Şi veneticii,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 32 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României / Șansele sunt de partea noastră

HotNews acum 12 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că „Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală „cu multă speranţă”. „Şansele sunt de par

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°