Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul episod „Las Fierinţi“, din sezonul patru, difuzat joi, de la 20:30, pe Pro TV

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Serialul „Las Fierbinţi“, difuzat de Pro TV, va avea ultimul episod din sezonul cu numărul patru joia aceasta de la ora 20:30. La finalul a patru sezoane, cifrele care caracterizează „Las Fierbinţi“ sunt cu adevărat impresionante.

De data aceasta, finalul sezonului este unul plin de umor. Astfel, Bobiţă (Mihai Bobonete), Dorel (Mihai Rait Dragomir) şi Giani (Costi Diţă) se află într-o situaţie delicată odată cu apariţia unei prezenţe feminine în sat. Pe de altă parte, Celentano (Adrian Vancica), Firicel (Cuzin Toma) şi Ardiles (Mihai Mărgineanu) vor fi nemulţumiţi de numele unor străzi din Fierbinţi.

După patru sezoane de umor pur românesc, „Las Fierbinţi“ este caracterizat de cifre cu adevărat impresionante care arată efortul şi dăruirea actorilor şi a oamenilor din spatele camerelor de luat vederi. 2000 de costume, 450 de kilograme de bijuterii purtate de Giana şi de Boniţă sau peste 2.500 de litri de cafea consumaţi, acestea sunt doar o parte din detaliile show-ului.

Celentano (Adrian Vancica) şi Firicel (Cuzin Toma), nedumeriţi de numele unor străzi din localitatea FIerbinţi FOTO Pro TV

Primele patru sezoane de „Las Fierbinţi“, în cifre, înseamnă:

Primele patru sezoane cumulează 52 de episoade (cele patru sezoane, episodul pilot şi cel special de 1 decembrie 2012

2.500 de ore de filmare

1.850 de pagini de scenariu

2.000 de costume

1.500 de ore petrecute de actori pe scaunul de make-up şi hair

450 de kilograme de bijuterii/accesorii purtate de Giani şi Bobiţă în parte

16.000 de kilometri parcurşi de fiecare membru al echipei, inclusiv actori, către Fierbinţi

53.000 de litri de combustibil utilizat pentru transport

Adrian Vancica (Celentano) a băut peste 200 de litri de apă şi peste 200 de litri de suc de vişine (în loc de alcool)

Cuzin Toma (Firicel) a economisit peste 100

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 3 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Accidentul de la 2 Mai - Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu a fost respinsă, iar decizia este definitivă

News.ro acum 57 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale / Sancțiuni de la 1 octombrie

HotNews acum o ora
Dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) este obligatorie și la automatele comerciale, anunță ANAF, într-un comunicat de presă. ANAFFoto: © Peter Williams | Dreamstime.com Astfel, spune Fiscul, începând cu data de 01 octombrie 2024, o

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 5 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum o ora
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Cristian Popescu Piedone şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei: Voi câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu 42%, ca reprezentant al PUSL

News.ro acum 48 minute
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei, el venind cu un tricou pe care era scris ”Je suis Pepa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. Primarul a precizat că va câştiga alegerile cu 42%. El a

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°