Ni se vorbeşte despre craterele de pe Lună ca să nu vedem în ce gropi dăm.
Pintilii merita, în ordine, un roşu şi un galben. Îi mai trebuia un albastru şi făcea tricolorul. Din fericire, domnul Dima a fost, privind lucrurile dinspre arbitraj, daltonist. Dacă unii se plîng de frig, nouă ni se face frică. Nu gerul omoară campionatul, ci aceste seri de îngheţ al raţiunii. Am mai experimentat acest lucru. S-au dus lupte mediatice grele cu CFR-ul, de exemplu, mai puţin cu Oţelul, care a mers pe burtă. Unii şi-au căpătat şi bannere prin galerii pentru că au arătat cu degetul astfel de comicării. Din păcate, sufletul negru al fotbalului loveşte din nou, ca un pumn peste milioanele de ochi care nu mai ştiu la ce se uită şi peste mîna întinsă, cu zeci de milioane de euro, a televiziunilor. Nu, nu vremea influenţează fotbalul, ci vremurile. Aceleaşi vremuri, neschimbate.
Cînd un atac “criminal” de la spate, cu crampoanele, al unui om vizibil consumat emoţional după un an şi jumătate de “noi sîntem cei mai buni, ceilalţi nu există” nu-l face nici măcar să clipească pe arbitrul aflat la cîţiva metri cu ochii larg deschişi, atunci ceva se închide greu, ca o uşă de temniţă. Putem asculta la infinit explicaţiile venite, tîrziu, despre viitorul măreţ al acestei bresle, prezentul ne ucide. Ca de atîtea ori în trecut, fotbalul tinde să devină un accesoriu la fluier. Vedeţi? Trecut, prezent, viitor. Lucrurile se leagă. Există o continuitate decontabilă atunci cînd ne doare mai rău, în Champions sau la Mondialele care rîd de noi. Dar e mai uşor să acuzi terenurile îngheţate şi afli cum trebuia pus în grilă la Digi un meci din Italia ca să se facă loc Stelei la o oră de minimă audienţă. Aici ne oprim şi păstrăm un moment de tăcere. Nu mai e nimic de spus, e ca într-un vis în care oricum totul e pe dos. O etapă în care două goluri au fost date şi apoi au fost luate, în care
