Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transferul bugetului instanţelor de la MJ la ICCJ se va face în etape. Procedura de promovare la ICCJ, modificată pentru a se reduce durata şi costurile acesteia

Publicat in Mediafax, marți 4 decembrie 2012 ·

Transferul bugetului instanţelor de judecată şi al atribuţiilor aferente de la Ministerul Justiţiei (MJ) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) se va face în etape, până la 1 ianuarie 2014, în baza unui calendar stabilit de minister, instanţa supremă şi Consiliul Superior al Magistraturii.

MJ informează că, la nivelul instituţiei, a fost realizată o analiză aprofundată a realităţilor practice cu care s-ar confrunta sistemul judiciar în condiţiile realizării transferului bugetului instanţelor şi atribuţiilor aferente de la minister la ICCJ, într-o singură etapă şi fără a fi luate în prealabil anumite măsuri administrative, potrivit unui comunicat .

Urmare acestei analize, arată MJ, s-a constatat că cea mai adecvată modalitate prin care să fie realizat acest transfer este aceea a preluării etapizate, în baza unui calendar anume stabilit de reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie si Consiliului Superior al Magistraturii, se mai arată în comunicat.

MJ precizează că, "având în vedere situaţia existentă, termenul de aplicare a dispoziţiei legale a fost prorogat până la 1 ianuarie 2014".

Termenul la care ICCJ ar urma să preia bugetele instanţelor nu se află la prima amânare.

În decembrie 2009, de pildă, termenul a fost amânat de Guvern cu un an, până la 1 ianuarie 2011, fiind invocată atunci lipsa unui aparat administrativ la ICCJ.

MJ: Procedura de promovare la ICCJ, modificată pentru a se reduce durata şi costurile acesteia

MJ arată, într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX, că propunerea de modificare a fost înaintată spre aprobare Guvernului după ce, în urma analizei modului de desfăşurare a concursului aferent anului 2012 (derulat în perioada 19 martie - 21 septembrie 2012), au fost identificate "o serie de neajunsuri".

Problemele astfel identificate, arată sursa citată, sunt

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 18 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 7 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°