Regimul de la Phenian a lansat o rachetă cu rază lungă, care a survolat teritoriul Japoniei şi a căzut în Pacific. Phenianul susţine că a plasat un satelit pe orbită, însă Occidentul consideră că a fost o acoperire pentru un test al unei rachete cu rază lungă. Mass-media de stat nord-coreeană susţine că racheta, lansată în noaptea de sâmbătă spre duminică, a plasat un satelit pe orbită care transmite deja date şi chiar cântece patriotice. Armata americană a anunţat însă că niciun satelit nu a ajuns pe orbită şi că dispozitivul s-a prăbuşit în Oceanul Pacific.
„Primul segment al rachetei a căzut în Marea Japoniei”, au precizat Comandamentul Apărării Aerospaţiale a Americii de Nord (NORAD) şi Comandamentul Militar de Nord, într-un comunicat.
„Celelalte segmente, precum şi dispozitivul însuşi, au căzut în Pacific. Niciun obiect nu a intrat pe orbită şi nu au fost detectate resturi care să fi căzut în Japonia”, mai precizează comunicatul. Armata americană a mai afirmat că lansarea “nu a reprezentat o ameninţare pentru America de Nord sau Hawaii şi că nu va răspunde prin măsuri militare.
Coreea de Nord avertizase asupra lansării, afirmând că este parte a unei iniţiative paşnice de dezvoltare a programului său nuclear şi că are dreptul la acest lucru, potrivit legislaţiei internaţionale.
Reuniune de urgenţă a ONU
Occidentul, Japonia şi Coreea de Sud consideră că lansarea a fost o acoperire pentru un test al unei rachete cu rază lungă. O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, cerută de Japonia, a început azi-noapte, la ora 19.00 GMT (22.00 ora României).
Tehnologie cu uz nuclear
Ministrul sud-coreean de Externe a anunţat că racheta nord-coreeană pare să fi transportat, într-adevăr, un satelit.Întrucât şi lansarea de sateliţi şi testele cu rachetă se bazează