Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Vasile Bouaru - Profesorul care urcă munţii spre cer (PORTRET, FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 octombrie 2010 ·

Dascălul are două pasiuni pe care le îmbină cu cea mai mare plăcere: astronomia şi muntele.

Vasile Bouaru este profesor în cadrul Colegiului Tehnic Rădăuţi, unde le predă elevilor săi matematica, însă nu aşa cum orice profesor o predă, ci într-un mod practic. “Nu îmi place cum se predă matematica, trebuie să respectăm o programă, însă oridecâteori am ocazia le explic practic elevilor mei”, spune profesorul.

A ales să studieze matematica pentru a înţelege astronomia, pasiunea sa de mic copil. “Aveam vreo opt ani când am primit de la un vecin o carte de astronomie, însă de prin clasa a II-a am început să o studiez serios”, ne-a spus Vasile Bouaru. Asta pentru că atunci a mers prima oară la Observatorul Astronomic din Iaşi unde profesorul Iulian Breahnă i-a explicat o mulţime de lucruri şi i-a arătat toate laboratoarele.

De atunci ştia ce vrea să facă, astfel că, a ajuns să studieze Facultatea de Matematică pentru că doar aici exista specializarea Astronomie şi a ajuns să colaboreze cu profesorul Breahnă în proiecte importante.

Unul dintre cele mai importante este cel din 1999 când a coordonat proiectul privind studiul eclipsei totale de soare care a fost pe 11 august. În doi ani de muncă şi calcule, a reuşit ca diferenţa dintre rezultatele sale şi a celora de la NASA să fie de patru secunde.

În paralel, adoră muntele

Pasiunea pentru munte a pornit în primul an de liceu, când fratele său cel mai mare a urcat Pietrele Muierilor din Solca şi întors acasă îi povestea cât e de frumos traseul. “Până la liceu nu aveam condiţie fizică deloc. Nu îmi plăcea fotbalul pentru că nu puteam să alerg şi colegii nu se jucau cu mine”, povesteşte Vasile Bouaru.

Foto: Vasile Bouaru, escaladând Pietrele Muierilor

Profesorul de sport din clasa a IX-a i-a spus să alerge câte puţin în fiecare dimineaţă, înainte să vină la ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 26 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 8 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 10 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°