Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rușanu, „unchiul” pieței financiare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Liberalul va renunța la fotoliul său de deputat pentru a supraveghea piețele financiare din România pe un salariu de zece ori mai mare Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Deputatul liberal Dan Radu Ruşanu va prelua conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Comisiile de Buget- Finanţe şi comisiile economice din Senat şi Camera Deputaţilor l-au validat, ieri, pentru această funcţie. Tot ce mai trebuie este votul plenului, ce va fi dat astăzi. Prim-vicepreşedinte al instituţiei va fi Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe.

În conducere se mai regăsesc Dorina Mihăilescu, fostă colaboratoare a lui Adrian Năstase, pedelistul Gheorghe Albu, dar şi fostul ministru al Muncii Marian Sârbu (UNPR).

Puteri uriaşe

ASF se va ocupa de supravegherea pieţelor financiare din România, cumulând atribuţiile Comisiei Naţionale pentru Valori Mobiliare, ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Parlamentar din 2000, Ruşanu s-a numărat printre greii PNL, fiind în toate echipele de negociatori ai partidului. I se spune „Unchiul”. ONG-ul România Curată spune că ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, este finul său.

Cumetrii la Petrom

George Băeşu, preşedintele Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţii şi fin al şefului CJ Vrancea, Marian Oprişan, şi Lucian Dan Vlădescu, preşedintele Autorităţii pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice, fost coleg de facultate al lui Ponta, vor reprezenta statul în consiliul de supraveghere al Petrom. Gheorghe Ionescu, cuscrul şefului statului, s-a retras din cursa pentru un loc în consiliu. Întrebat de EVZ ce părere are despre numirea celor doi, Traian Băsescu a răspuns amuzat : „Nu-i cunosc, cu ce se ocupă ei? Cine sunt domnii aceştia? Rude cu mine? Nu, nu, nu-i cunosc!” (Simona Tapalagă)

CITIŢI ŞI: VEZI ce salariu ar putea avea Dan Radu Rușanu ca preș

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 52 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°