Imaginea României este construită în mare măsură pe transpiraţia unor sportivi care, de cele mai multe ori, nu au condiţiile minime de pregătire. Adrian Popa

REDACTOR

„Meci întrerupt din cauza ploii”. Un anunţ arhicunoscut la Wimbledon, care îi făcea pe spectatori, având umbrele deja deschise, să se îndrepte către terasele de la All England Club pentru a savura celebrele cupe de căpşuni cu frişcă.

Nu însă şi în 2009. Cel puţin pe terenul central, aversele nu mai sunt un pericol deoarece britanicii l-au dotat cu o frumuseţe de acoperiş retractabil care face faţă intemperiilor.

„Meci întrerupt din cauza ploii”. Un anunţ venit în acelaşi an 2009, într-o seară de vară, 2.500 de kilometri la est de All England Club, la un meci de... baschet. Atenţie, nu de streetball.

Nu, meciul întrerupt era unul dintre naţionala României şi cea a Luxemburgului, un amical de pregătire. Disputat la Ploieşti în sala în care de obicei evoluează campioana României, Asesoft Ploieşti. O echipă care ne-a obişnuit ­într-adevăr cu o ploaie. Dar una de trofee.

Aşadar „meci întrerupt din cauza ploii”. Acoperişul sălii Olimpia seamănă cu cel de la All England Club. Este şi el „retractabil”. Din calea apelor. Volumul de centimetri cubi de apă pe metrul pătrat de acoperiş s-a dovedit mult prea mare pentru cei câţiva zeci de ani pe care i-a adunat construcţia. Şi aşa au apărut elementele indispensabile oricărei săli din România: găleata şi teul.

Nu e nimic de mirare până acum. Doar suntem obişnuiţi. Cerem derogări de la Federaţia Internaţională de Tenis pentru a juca Cupa Davis într-o sală mai mică decât standardele impuse. Echipe de baschet, handbal, volei sunt nevoite să parcurgă zeci, uneori chiar sute de kilometri pentru a juca „acasă”.

Organizarea oricărei competiţii europene sau mondiale de ni