Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronii clubului Janis Stuf din Cluj-Napoca, sub blestemul incendiilor (FOTO VIDEO)

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

În doar trei ani, Adrian Munteanu şi Florin Opriş, cei doi manageri ai celor mai frecventate localuri sudenţeşti din Cluj-Napoca, Janis Pub, My Way şi Janis Stuf s-au confruntat cu trei incendii. Ultimul a fost de mari proporţii, distrugând 80% din localul Janis Stuf, care se întindea pe patru etaje.

ULTIMA ORĂ: Clubul Janis Stuf, făcut scrum de incendiu, va fi reconstruit!

După incendiul de anul trecut, care a cauzat pierderi enorme în ceea ce priveşte clubul My Way, duminică dimineaţa, localul Janis Stuf, deţinut de aceştia lângă campusul studenţesc Hasdeu a fost mistuit de flăcări.

Primul incendiu a avut loc, însă, în urmă cu doi ani. Noul local, My Way, inaugurat în data de 5 decembrie 2008, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, a luat foc în urma unei defecţiuni a vechiului sistem de ventilaţie. Incidentul s-a petrecut în ziua precedentă inaugurării localului, care face parte din seria celor trei deschise până în prezent de cei doi clujeni. Pompierii au intervenit prompt, în urma incendiului nefiind înregistrate pagube substanţiale.

Noroc cu asigurarea

A fost cu noroc atunci, ar spune unii clienţi, asta deoarece în luna mai a anului trecut, un scurtcircuit la noua instalaţie de ventilaţie a aceluiaşi club a creat un prejudiciu de 250.000 de lei patronilor Adrian Munteanu şi Florin Opriş. Din fericire pentru cei doi, localul era asigurat. Clubul a fost mistuit de flăcări în noaptea dinspre 4 spre 5 mai 2009, localul fiind amenajat cu câteva zile înainte.

În niciunul dintre cazuri nu s-au înregistrat victime, clienţii fiind evacuaţi la timp. „Motivul incendiului a fost aprinderea instalaţiei de climatizare-ventilaţie, situat în exteriorul clădirii, în curtea interioară a imobilului”, potrivit conducerii My Way.

Ghinionul scurtcircuitului

Duminică dimineaţă, cel mai noul club al patronilor, Janis Stuf, deschis în luna septe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 3 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 8 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 3 ore
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum 3 ore
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°