Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Controlor de trafic bătut în Vama Giurgiu de doi şoferi bulgari VEZI VIDEO

Publicat in Adevarul, luni 13 decembrie 2010 · ·

Victima a încercat să aplaneze conflictul iscat între o colegă şi doi tirişti. Doi şoferi care transportau încălţăminte din Germania în Bulgaria au bătut un angajat al Agenţiei de Control şi Încasare (ACI) chiar într-unul din ghişeele amplasate la ieşirea din ţară, în Vama Giurgiu.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 14.00, fiind înregistrat de camerele de supraveghere amplasate în interiorul ghişeului. Scandalul a pornit după ce casierul Doiniţa Georgescu (totodată consilier municipal) le-a spus bulgarilor că rovinieta acestora nu mai este valabilă. După ce bărbaţii au adus rovinieta în original şi au demonstrat că aceasta este valabilă, angajata ACI le-a spus să aştepte pentru că trebuie să introducă informaţiile în baza de date pentru că altfel ar risca o amendă de 1.200 de euro. Şoferii bulgari au început să vocifereze şi au încercat să îi smulgă femeii documentul.

În acel moment, cealaltă persoană aflată în ghişeu, Niculae Vârbănescu (43 ani), a ieşit ca să calmeze spiritele şi nici nu anticipa ce avea să se întâmple. Acesta a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele de către cei doi şoferi bulgari în interiorul ghişeului. „M-au împins înăuntru şi m-au lovit peste tot după ce în prealabil mi-au tras geaca pe faţă” povesteşte angajatul ACI. Bărbatul spune că a trecut prin momente de groază şi că nu a ştiut cum se va sfârşi totul. „Chiar dacă totul a durat un minut, mi s-a părut o veşnicie. Loviturile veneau din toate direcţiile” continuă acesta care susţine că a reuşit să apese butonul de panică de-abia după ce bulgarii au ieşit din ghişeu. „Cei de la Poliţia de Frontieră au venit în câteva momente. Am sunat şi la 112 însă a venit numai Salvarea. Poliţia a spus că nu poate interveni în situaţia asta” spune Vârbănescu.

În urma bătăii încasate, bărbatul a suferit o ruptură de piramidă nazală şi leziuni în zona mandibulei şi resimte dureri în ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 3 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Trafic aerian perturbat în Europa, după anunţul controlorilor de trafic din Franţa că intră în grevă

Mediafax acum o ora
Mai multe aeroporturi din Europa sunt afectate după ce lucrătorii francezi din domeniul controlului traficului aerian anunţaseră că intră în grevă. Cel mai mare sindicat al angajaţilor din domeniul controlului traficului a renunţat la grevă, însă tr

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°