Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Hohote de râs la Stand up in the City

Publicat in Adevarul, joi 11 martie 2010 ·

Cunoscuţii umorişti Vio, Costel şi Teo au stârnit aseară hohote de râs în clubul Jazz&Blues, în cadrul turneului „Stand up in the City”.

A fost pentru a doua oară în mai puţin de jumătate de an în care întreaga „trupă Deko” a fost prezentă în Târgu-Mureş, iar publicul a fost impresionat de faptul că materialul umoristic a diferit total faţă de cel de câteva luni în urmă. „Nu mă aşteptam ca reprezentaţia să fie atât de bună şi în nici un caz nu credeam că băieţii vor veni cu glume complet noi. Încerc pe cât posibil să le urmăresc show-urile celor de la Deko atunci când ei ajung în Târgu-Mureş, pentru că seamănă foarte mult ca stil cu umoriştii de afară. Abia aştept să se întoarcă aici, în special Costel, care e preferatul meu”, ne-a declarat Daniel Blaga, 25 de ani, spectator la stand-up.

Umor fără perdea

Începând cu ora 21.30, pe ritmurile de hiphop mixate de DJ Sauce au urcat pe scenă, rând pe rând, cei trei comedianţi, care au oferit un spectacol de umor necenzurat mureşenilor prezenţi în localul de pe strada Sinaia. Băieţii au abordat teme diverse, de la relaţiile de cuplu şi diferenţele dintre sexe, la amintirile din vremea liceului. „Ca de obicei, la Târgu-Mureş ne-am simţit foarte bine, pentru că oamenii de aici sunt deschişi şi apreciază stilul nostru. Pentru mine, e foarte dificil să urc pe scenă după Costel, pentru că toată lumea îl iubeşte. Toţi bărbaţii din public vor să-i ofere bere, iar femeile să-l alăpteze ca pe un bebeluş”, a declarat Claudiu „Teo” Teohari.

La Stand up in the City au asistat în jur de 200 de persoane, 5 dintre aceştia beneficiind de invitaţii primite din partea redacţiei de Târgu-Mureş a Adevărului de Seară.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum 2 ore
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 2 ore
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Slovacii au strâns donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

HotNews acum o ora
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, relatează News.ro c

Nicuşor Dan, după ce Piedone a venit cu un tricou cu mesajul „Şi eu sunt Interlop”: Ştim toţi

Mediafax acum 47 minute
Nicuşor Dan a postat pe Facebook o imagine în care ţine în mâini un tricou pe care scrie „Ştim toţi”. Mesajul actualului primar general al Capitalei este un răspuns la gestul lui Cristian Popescu Piedone, care, după ce şi-a depus vineri candidatura

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 6 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum 3 ore
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Kelemen Hunor: Nu văd cum se poate ajunge să existe o susţinere din partea aliaţilor pentru Iohannis în acest moment. Nu exclud, dar situaţia este destul de, cum se spune la noi, ”naşpa”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele UDMR, fostul vicepremier Kelemen Hunor, este de părere că ar fi indicat ca la conducerea NATO să se afle o persoană din flancul estic al Alianţei. „Dar nu văd cum se poate ajunge să existe o susţinere din partea aliaţilor pentru Iohanni

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 5 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la Oradea: Sunteţi exemplul că în România se poate

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a dat exemplul administraţiei din Oradea „că în România se poate”: „se poate să venim cu un alt model de dezvoltare, aş putea să spun, modelul liberal”. „Aveţi de ce să fiţi mândri. Aveţi un oraş model, aţi construit

Vremea

București
acum

15°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°