Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferiţele din Sibiu beau mult înainte să urce la volan

Publicat in Adevarul, marți 20 septembrie 2011 ·

Deşi numărul dosarelor penale întocmite de poliţiştii sibieni unor femei pentru alcool la volan este mic, alcoolemiile înregistrate au valori mari. A doua alcoolemie înregistrată la nivelul judeţului Sibiu, în acest an, respectiv 3 la mie, a fost la o femeie de 41 de ani. În luna august, aceasta a fost implicată într-o tamponare, pe strada Mitropoliei.

Citiţi şi:

Şoferul care a agresat doi poliţişti clujeni a fost prins la Sibiu

Şi-a alimentat maşina fără să plătească şi a condus-o fără permis

Se spune despre femei că sunt mult mai atente şi mai „cuminţi” la volan decât conducătorii auto bărbaţi. Statisticile poliţiştilor rutieri de la Sibiu infirmă însă în parte această teorie. Deşi femeile care s-au ales cu dosare penale pentru alcool la volan sunt puţine, acestea au avut, toate, alcoolemii mari.

„Deşi numărul de dosare penale întocmite pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o alcoolemie peste limita legală este mai mare în situaţia conducătorilor auto bărbaţi, aspect care conduce la concluzia că femeile respectă mai mult normele rutiere, mai ales în această privinţă, în cursul anului 2011 au fost înregistrate valori ale alcoolemiei foarte mari şi în situaţia unor femei care au condus după ce au consumat băuturi alcoolice”, explică inspectorul Bogdan Maxim, şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Sibiu.

Femeie cu 3 la mie alcoolemie

Recordul îl deţine o şoferiţă de 41 de ani, care în luna august a fost implicată într-o tamponare, în municipiul Sibiu. În urma analizelor făcute pe probele de sânge a rezultat o alcoolemie de 3 la mie, a doua din acest an la nivelul judeţului Sibiu, fiind depăşită doar de un conducător auto bărbat, cu o alcoolemie de 3,20.

Medicii spun că, la această valoare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident mortal pe A1. Un autoturism a intrat în glisiera metalică dintre sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 14 minute
Un bărbat de 38 de ani a murit marţi seară, 23 aprilie, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în glisiera metalică dintre sensurile de mers ale autostrăzii A1. Accidentul a avut loc pe Autostrada la km 82, în judeţul Argeş. ”Din verifică

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum o ora
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 2 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 3 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 9 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 4 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 5 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum o ora
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

11°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°