Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegiul Director al PDL va convoca o convenţie naţională extraordinară. Boc: Nu mai candidez la nicio funcţie în PDL

Publicat in Adevarul, duminică 17 iunie 2012 · · ·

Ședința Colegiului Director al PDL a început. Reuniunea are loc la Palatul Parlamentului, departe de ochii jurnaliştilor, cărora li s-a rezervat doar o conferinţă de presă, la o oră încă neprecizată.

UPDATE 20.30 Preşedintele demisionar al PDL, Emil Boc, a declarat, duminică seară, că o convenţie naţională extraordinară a PDL va avea loc pe 30 iunie, urmând ca săptămâna viitoare, marţi, să aibă loc o şedinţă a Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al partidului.

Boc a spus că la convenţie vor participa 1450 de delegaţi şi că de organizarea acesteia se va ocupa un comitet format din nouă persoane, aparţinând filialelor cu cele mai bune rezultate în alegerile locale.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a reiterat că nu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al partidului. Boc a precizat şi că a avut o conversaţie telefonică cu preşedintele Băsescu, dar nu despre convenţie, ci pentru a primi urările pe care preşedintele le-a adresat mamei lui Boc, cu ocazia aniversării sale.

UPDATE 19.45 Convenţia naţională extraordinară a PDL va avea loc în data de 30 iunie, au precizat surse din formaţiunea democrat-liberală.

Săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă a Consiliului Naţional de Coordonare al PDL. Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, potrivit Mediafax, că "a cerut o derogare pentru a candida la convenţie" şi că această derogare i-a fost acordată.

UPDATE 19.30 Colegiul Director al PDL a decis, duminică, convocarea unei convenţii naţionale extraordinare a partidului, în favoarea acesteia votând 36 de membri ai colegiului, în timp ce 14 membri au fost împotriva deciziei, potrivit Mediafax.

UPDATE 17.33 Şedinţa Colegiului Director al PDL a început, duminică, la Palatul Parlamentului, reuniunea desfăşurându-se cu uşile închise şi accesul presei fiind interzis în incintă.

La precedenta şedin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 9 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 6 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Mediafax acum 11 ore
“S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie la Lizeanu” care a rupt orice top în România. Şi hai că am pregatit un nou super

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°