Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii universitari din Timişoara i-au cerut ministrului demisia din cauza noii legi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Mai mulţi profesori universitari din Timişoara i-au cerut astăzi ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să-şi dea demisia, oficialul fiind prezent la o dezbatere pe marginea proiectului noii Legi a Educaţiei, care a avut loc la Aula Magna a Universităţii de Vest. Sursa: Adi Pîclişan

Profesorii au explicat, punctual, că noile prevederi conţin o serie întreagă de nereguli. Nicolae Ţăran, cadru Universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice, a fost primul care i-a cerut ministrului demisia, motivând exact greşelile pe care acesta le recunoaşte ca fiind prezente în proiectul de lege.

Decanul Fcaultăţii de Drept, avocatul Radu Motica, a explicat, inadvertenţele proiectului legislativ. „Există inadvertenţe ale legii din care rezultă foarte clar că aceia care au lucrat la proiect sunt nişte amatori”, a declarat Motica. Acesta a exemplificat cu prevederi anacronice. Articolul 310 prevede ca Senatul universităţilor să elaboreze în 12 luni de la apariţia legii noua cartă universitară, în timp ce la articolul 113 aceeaşi cerinţă are termen de şase luni. Articolul 8, alineatul V spune că finanţarea învăţămîntului din fonduri publice este de 6% din PIB, iar la articolul 88 se spune că numai învăţămîntul preuniversitar beneficiază de o finanţare cu 6% din PIB. Conform articolului 29 statul susţine învăţământul liceal şi profesional, filiera tehnologică, prin gratuitate la şcolarizare postliceală, dar la articolul 32 al legii învăţământul postliceal e “parţial” subvenţionat de stat.

Exemplele pot continua. „Sută la sută textele articolelor nu au fost corelate. Domnul ministru ne cere să discutăm chestiuni majore, însă în faţa acestor prevederi anacronice şi fără legătură cu realitatea nu putem decât să le semnalăm. De exemplu, la articolul 99 se spune ca înscrierea dreptului de proprietate al instituţiilor de învăţământ se face în Registrul de transcriptruri şi inscr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 7 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 3 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 5 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°