Piesa hunedorencei s-a clasat pe locul cinci în finala Selecţiei Naţionale a Concursului muzical Eurovision 2011. Îşi trăieşte viaţa prin muzică. Prima apariţie pe scenă a a avut loc în localitatea natală Ostrov, undeva lângă Haţeg, la o serbare organizată de grădiniţă.
"Nu împlinisem încă patru ani şi cântam pe scenă. De atunci nu m-am putu dezlipi de ea. Practic, cânt de când mă ştiu”, spune hunedoreanca.
La sugestia mamei sale, interpreta de folclor Elena Moisescu, Letiţia s-a înscris, în clasa a şasea, la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, din Deva. Doi ani mai târziu, a urmat şi cursuri de canto la Casa de Cultură din capitala judeţului. „Întotdeauna le-am fost recunoscătoare profesorilor mei. Fără ei, n-aş fi reuşit să fac mare lucru, în ciuda talentului pe care mi l-a dat Dumnezeu. Amintesc cu plăcere numele celor care mi-au îndrumatrpimii paşi: Mariana Onţanu-Crăciun, Nicolae Icobescu, Tiberiu Bardan şi mulţi alţii”, spune Letiţia.
A cântat pentru japonezi
După absolvire, Letiţia a plecat în Austria unde a studiat design-ul. Cu toate acestea simţea chemarea scenei. Aşa se face că, în 2007, cânta în ţara Soarelui Răsare. „Am avut un contract de şase luni în Japonia. A fost o experienţă deosebită pe care aş repeta-o oricând. Acolo am cunoscut-o pe , Kazy Kumazaky, o impresară cu care colaborez şi astăzi”, povesteşte hunedoreanca. Nici contractele din Europa nu-i sunt străine. Hunedoreanca a cântat pe scene din Italia, Franţa şi Austria.
La un pas de Eurovision
De doi ani, Letiţia colaborează cu Play&Win, adică Adică Sebastian Barac, Marcel Botezan şi Radu Bolfea - trei tineri din Alba-Iulia, cei mai bine cotaţi compozitori din Europa de Est, care au compus hituri pentru Inna, Activ, Akcent, 3SE şi Impact. „Lucrăm foarte bine împreună. Sunt băieţi talentaţi şi, mai ales, sunt originari din acelaşi oraş în care m-