Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Patru răniţi şi un mort într-un dublu accident rutier la Cășeiu

Publicat in Adevarul, duminică 5 august 2012 ·

Un tânăr de 30 de ani a murit azi-noapte după ce s-a izbit violent cu motocicleta de o autospecială de descarcerare a pompierilor din Dej. Aceştia se aflau la fața locului pentru a interveni la un alt accident rutier, care s-a produs cu doar o jumătate de oră mai devreme și din care au rezultat trei răniți.

Primul accident s-a produs azi-noapte, după ora 2.00, pe raza localității Cășeiu, judeţul Cluj. Trei tineri se întorceau de la discotecă, de la Sălișca, iar şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat în șanț pe cealaltă parte a drumului, potrivit dejeanul.ro. Au intervenit o echipă de polițiștii, o ambulanţă și unul de la Detașamentul de Pompieri din Dej.

La puţin timp de la producerea primului accident, o altă motocicletă s-a apropiat în viteză de locul accidentului și, în ciuda faptului că agentul de poliţie care oprise circulația i-a făcut semne să încetinească, motociclistul a accelerat.

El nu a văzut autospeciala pompierilor oprită pe partea dreaptă a drumului și a intrat direct în spatele acesteia. În drumul său era aproape să-l lovească pe polițist și pe un pompier aflat în zonă. Motociclistul a murit pe loc, iar pasagerul, care se afla în spate pe motocicletă, un tânăr de 26 de ani, a suferit multiple traumatisme. A fost transportat ulterior la spitalul din Dej și apoi la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj-Napoca.

Din primul accident a rezultat rănirea a trei persoane, una fiind transportată la UPU 1 în Cluj-Napoca şi una internată la Spitalul Municipal Dej.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 16 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către o mămică / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 32 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către o mămică, femeia care a agresat-o fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Pol

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 14 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Ziua porților deschise la o școală care formează meseriași

Ziarul Vaii Jiului acum o ora
Săptămâna altfel este un bun prilej de a cunoaște spre exemplu oportunitățile de studiu din viitor. Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” și-a deschis porțile pentru viitori posibili elevi, tineri dornici să deprindă tainele unei meserii. Joi, 25 april

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 4 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°