Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Mihăiţă şi Costel Constantin, stele pe Aleea Celebrităţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 20 octombrie 2012 ·

În semn de recunoaştere pentru o viaţă dăruită teatrului românesc, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le-a înmânat celebrilor actori şi "Placheta Bucureştiului".

Actorii George Mihăiţă şi Costel Constantin au primit astăzi câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului. "Încercăm astăzi, eu cred că şi reuşim de ceva timp, să arătăm încă o dată respectul şi consideraţia pentru tot ceea ce aceşti doi oameni şi mulţi alţii au făcut pentru bucureşteni, pentru români în general", a declarat Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei.

Stele celor doi mari actori se alătură astfel unor mari personalităţi precum Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu sau Tamara Buciuceanu-Botez.

"Nu mi-a bătut mai tare inima niciodată decât îmi bate acum când văd pe cine am în jurul meu. Am impresia că primul colţ al stelei a apărut în 1970 odată cu replica: De ce ai dat, mă? L-aş numi Lucian Pintilie. Pe al doilea îl numesc Horaţiu Mălăele căruia îi datorez foarte mult. Al treilea colţ al stelei ar fi colegii mei, tot Teatrul de Comedie. Al patrulea colţ fără de care nu ar fi apărut această stea sunt spectatorii mei, iar al cincilea colţ se cheamă Silviu Purcărete", a spus, emoţionat, George Mihăiţă.

Cei doi actori au primit şi câte o stea de aur din partea unei case de bijuterii. La eveniment au fost prezenţi actorii Ileana Stana Ionescu, Adrian Titieni, directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie, Cristian Şofron, Emilia Popescu, Marin Moraru şi George Ivaşcu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 31 minute
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum o ora
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum o ora
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 45 minute
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum o ora
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 4 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum 2 ore
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

9°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°