Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un cimitir strămutat cu escavatorul

Publicat in Adevarul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Aproape de cariera de lignit de la Husnicioara se găseşte satul mehedinţean Dumbrăviţa, unde mai trăiesc acum doar şapte persoane. S-au încăpăţânat să rămână în acest colţ uitat de lume deşi marea majoritate a localnicilor au preferat să accepte oferta Minei vânzând proprietăţile şi plecând care încotro. Cu banii obţinuţi de la mină şi-au ridicat alte gospodării în satele învecinate, deşi în sufletul lor casa rămâne tot aici la Dumbrăviţa.

Lăsăm în spate casele oamenilor şi ne îndreptăm spre cimitirul satului, unde sunt îngropaţi părinţii, fraţii, bunicii şi străbunicii celor care au trăit în aceste locuri. Soarele arde cu putere deşi toamna s-a instalat de câteva zile bune. Drumul şerpuieşte pe lângă cariera de cărbune şi se opreşte undeva pe un deal, de unde se aud zgomotele puternice ale unui escavator, semn că în zonă este amenajat un şantier.

Mina vrea să se extindă

Pe dreapta, cum urci dealul vezi înşirate mormintele celor trecuţi în lumea celor drepţi. De şapte, zece ori patruzeci de ani morţii îşi duc somnul de veci în acest loc şi nimeni nu s-ar fi gândit vreodată că va veni ziua când vor fi mutaţi din gropile lor. În lumea celor vii însă regulile sunt guvernate de puterea banilor aşa că ce înseamnă câteva morminte în faţa unui colos industrial. Mina de la Husnicioara vrea să se extindă şi nu se împiedică în planurile sale tocmai de câţiva morţi. De câteva zile, câţiva muncitori de la Unitatea de Execuţie Foraje Motru (SNLO Oltenia) au macabra misiune de a scoate din pământ rămăşiţele umane ale celor îngropaţi aici. Se foloseşte escavatorul până la un anumit nivel, după care cu sapa, muncitorii ajung la coşciuge, dar în cele mai multe cazuri descoperă doar resturi de oase. „Aşa ajungem cu toţii, nişte bucăţi de oase”, spun un muncitor arătându-ne în palmă un oscior, precum Hamlet, care cu craniul în mână încerca să găsească sensul existenţe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 4 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum o ora
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 6 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°