Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria verifică infrastructura din sud-vestul ţării după cutremur

Publicat in Adevarul, marți 22 mai 2012 ·

Primarul oraşului bulgar Pernik, Rosiţa Ianakieva, a anunţat marţi că va declara stare de urgenţă în oraş după cutremurul produs în noaptea de luni spre marţi, în timp ce autorităţile naţionale verifică infrastructura din sud-vestul ţării, relatează site-ul Novinite.com.

Cutremurul a avut o magnitudine de aproximativ 5,9 sau 6 pe scara Richter şi s-a produs marţi la ora 2.58 (2.58 ora României). Epicentrul acestuia a fost localizat la aproximativ şase kilometri de Pernik, la suprafaţă, ceea ce l-a făcut să fie resimţit şi mai puternic.

Primarul oraşului Pernik a anunţat că celula de criză a decis să declare stare de urgenţă, aceasta reunindu-se din trei în trei ore pentru a evalua situaţia.

Primarii din localităţile învecinate nu au anunţat pagube importante. Aproximativ 30 de persoane au mers la spitalele locale pentru a primi îngrijiri medicale pentru rănile suferite în urma căderii zidăriei şi coşurilor.

Ianakieva le-a dat asigurări locuitorilor că barajul Studena nu a fost avariat şi nu există pericolul producerii unor inundaţii. Ea a afirmat că directorul Serviciilor de apă şi canalizare din oraş a inspectat personal barajul.

Şcolile vor fi închise marţi la Pernik, dar trenurile vor circula conform programului normal.

Pe de altă parte, cutremurul a fost foarte uşor resimţit la centrala nucleară de la Kozlodui, din nord-vestul Bulgariei, potrivit directorului executiv al instalaţiei, Valentin Nikolov.

Într-un interviu acordat marţi dimineaţă postului de televiziune bTV, Nikolov a declarat că reactorul 5 de la Kozlodui va intra într-o revizie deja planificată, în timp ce mişcările reactorului 6 au fost foarte uşoare. El a explicat că sistemul de alarmă al centralei nu a fost activat din cauza amplitudinii reduse a undelor seismice.

Citând date de la Operatorul Sistemului de Electricitate (ESO), Nikolov a declarat că s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 44 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 28 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 57 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 44 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 26 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°