Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu cere Guvernului să ajute piaţa internă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 noiembrie 2008 · ·

Preşedintele Traian Băsescu continuă vizitele prin marile fabrici din România.

1 /.

La Arad a mers la una dintre cele mai bune reuşite afaceri, fabrica Astra Vagoane Călători. Preşedintele Traian Băsescu a aterizat la Arad după ora 15.00. De la aeroport a mers direct la fabrica de vagoane, unde s-a întâlnit cu conducerea unităţii, care a rămas surprinsă de vizita anunţată în ultimul moment.

Preşedintele Traian Băsescu a explicat vizitele făcute în toată ţara şi spune că aşa îşi poate face o idee mai bună de ce se întâmplă în ţară. „Sigur că aş putea să rog să primesc informaţii prin AVAS, prin Ministerul Industriilor, dar asta ar însemna câteva sute de pagini scrise de funcţionari din care o imagine clară nu-ţi poţi face“, a declarat şeful statului.

Traian Băsescu a găsit şi câteva concluzii, după vizitele de până acum. „Din toate discuţiile pe carte le-am avut cu managerii am văzut că sunt 2 mari probleme... piaţa, şi foarte multe companii româneşti, care datorită crizei, îşi pierd piaţa externă şi rămân cu piaţa internă, ca singur pilon, dacă aceasta le oferă comenzi pentru a menţine forţa de muncă. (...) Ce am văzut până acum, în industria românească, nu îmi creează o impresie de situaţie foarte grea, dar în acelaşi timp e foarte clar faptul că statul, Guvernul, trebuie să intervină în câteva segmente numai pentru a ajuta piaţa de desfacere pentru agenţii economici români“, a precizat Traian Băsescu.

Cu toate că fabrica vizitată de preşedinte merge bine şi nu va face disponibilizări, un ajutor nu strică niciodată. „Ce am aflat la Astra este că societatea are producţia asigurată, dar că nu i-ar prinde rău o comandă de 20, 30, 40 de vagoane de la Căile Ferate Române şi în acelaşi timp am înţeles că nu-şi pune problema disponibilizărilor pe contractele actuale. Ceea ce înseamnă că nu numai Astra, dar şi IMM-uril

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 3 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Tramvaiele nu circulă pe şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, după un accident între o ambulanţă şi un tramvai

G4Media acum o ora
Circulaţia tramvaielor pe ambele sensuri, pe şoseaua Ştefan cel Mare, este blocată, după un accident între un tramvai şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, transmite Agerpres. „Ambulanţa transporta un pacient către Sp

Taxă de intrare de 5 euro impusă de autoritățile din VENEȚIA. De când vor plăti turiștii pentru a vizita orașul

Gandul acum 42 minute
Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri. Măsura intră în vigoare începând de joi, 25 aprilie. Autoritățile susțin că, prin introducerea acestei taxe, urmăresc să reducă aglomerația în oraș. Taxa de intrare în Veneția

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Adevarul acum 36 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum o ora
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum o ora
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

Scurgeri de hidrocarburi petroliere în Someşul Mic / Anchetă pentru identificarea sursei poluării - FOTO

News.ro acum o ora
Specialiştii au identificat scurgeri de hidrocarburi petroliere în Someşul Mic, în aval de Podul Garibaldi, judeţul Cluj, fiind demarată o anchetă pentru identificarea sursei poluării. Specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj au fo

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 4 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 3 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Mașină cuprinsă de flăcări în curtea unei societăți comerciale. Cauza probabilă a incendiului VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
ISU Arad au anunțat că o maşină a fost distrusă, miercuri, 24 aprilie, într-un incendiu care a izbucnit în curtea unei societăţi comerciale din Arad. Focul a pornit de la scântei provenite de la un utilaj din apropiere. „Incendiul izbucnit la un aut

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°