Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Beneficiile” dictaturii: Cum au ajuns românii “acolo unde altă dată ajungeau doar boierii”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 aprilie 2010 ·

În 1963, România se scria cu literele epocii Dej şi era cu adevărat o “republică populară”. Deceniul luptelor pentru putere de la Bucureşti era departe, Gheorghe Gheorghiu Dej se pregătea să intre în istorie, iar muncitorimea cu carnet PMR începea să se bucure, în premieră, de “larga democraţie” instaurată de regimul popular. Litoralul românesc nu mai era destinaţia exclusivă a boierilor de altădată. Sursa: Fototeca online a comunismului romanesc

Un document din arhiva Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, scos în premieră la lumina de “Evenimentul zilei”, consemnează impresiile celor veniţi în vara lui 1963 pe litoralul Mării Negre să vadă “minunea” înfăptuită de corifeii comunismului.

La începutul anilor ’60, graniţele distracţiilor estivale începuseră să se lărgească vizibil în România lui Dej, după ce primul deceniu al dictaturii de la Bucureşti se consumase la mijlocul luptei de clasă.

Industrializarea forţată, represiunea Securităţii croite după model sovietic, flagelul colectivizării, toate deveniseră practic istorie într-o ţară care începea să se obişnuiască cu idealurile socialismului. Chiar dictatorul Dej, intrat pe ultima sută de metri a “domniei” sale, permitea relaxarea sistemului, pliindu-se cameleonic pe trendul anti-stalinist de la finalul anilo ’50.

Documentul descoperit în arhive de EVZ descrie o bucăţică din povestea invizibilă a României comuniste şi explică, peste timp, o lume. Deşi importanța sa la scara istoriei dictaturii este minusculă, el recompune, strângând “impresiile oamenilor muncii din ţara noastră veniţi la odihnă pe litoral în vara anului 1963”, o parte din peisajul României lui Dej – una în care doar frivolitatea instituţională putea depăşi entuziasmul clasei muncitoare pentru „minunatele condiţii înfăptuite pe litoral”.

O poveste de dragoste se înfiripă pe litoral

Dac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum o ora
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 5 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 2 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/20°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°
sâm.

7°/18°