În 1963, România se scria cu literele epocii Dej şi era cu adevărat o “republică populară”. Deceniul luptelor pentru putere de la Bucureşti era departe, Gheorghe Gheorghiu Dej se pregătea să intre în istorie, iar muncitorimea cu carnet PMR începea să se bucure, în premieră, de “larga democraţie” instaurată de regimul popular. Litoralul românesc nu mai era destinaţia exclusivă a boierilor de altădată. Sursa: Fototeca online a comunismului romanesc
Un document din arhiva Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, scos în premieră la lumina de “Evenimentul zilei”, consemnează impresiile celor veniţi în vara lui 1963 pe litoralul Mării Negre să vadă “minunea” înfăptuită de corifeii comunismului.
La începutul anilor ’60, graniţele distracţiilor estivale începuseră să se lărgească vizibil în România lui Dej, după ce primul deceniu al dictaturii de la Bucureşti se consumase la mijlocul luptei de clasă.
Industrializarea forţată, represiunea Securităţii croite după model sovietic, flagelul colectivizării, toate deveniseră practic istorie într-o ţară care începea să se obişnuiască cu idealurile socialismului. Chiar dictatorul Dej, intrat pe ultima sută de metri a “domniei” sale, permitea relaxarea sistemului, pliindu-se cameleonic pe trendul anti-stalinist de la finalul anilo ’50.
Documentul descoperit în arhive de EVZ descrie o bucăţică din povestea invizibilă a României comuniste şi explică, peste timp, o lume. Deşi importanța sa la scara istoriei dictaturii este minusculă, el recompune, strângând “impresiile oamenilor muncii din ţara noastră veniţi la odihnă pe litoral în vara anului 1963”, o parte din peisajul României lui Dej – una în care doar frivolitatea instituţională putea depăşi entuziasmul clasei muncitoare pentru „minunatele condiţii înfăptuite pe litoral”.
O poveste de dragoste se înfiripă pe litoral
Dac
