Medicii şi asistenţii medicali ar putea fi plătiţi în funcţie de performanţă, a anunţat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, care susţine că în acest sens personalul medical urmează să fie scos din sistemul bugetar de plată. Specialiştii sunt de părere că măsura este bine-venită şi că medicii ar trebui să fie plătiţi diferenţiat
Eugen Nicolăescu susţine că Ministerul Sănătăţii încearcă să găsească o modalitate prin care să-i plătească pe medici în funcţie de performanţă.
„Vor exista discuţii în acest sens între minister şi asociaţiile medicilor şi personalul auxiliar din sistem, pentru scoaterea acestora din sistemul bugetar de plată“, declara zilele trecute ministrul, care a arătat că resursa umană din sistemul sanitar constituie o mare problemă. Prin urmare, Nicolăescu spune că vrea să reia ideea din primul său mandat în fruntea ministerului, aceea de plată a personalului medical după performanţă, dat fiind că în ultimii patru ani nu s-a făcut nimic în acest sens.
Părerile celor din sistem cu privire la această nouă modalitate de plată a medicilor şi asistenţilor sunt împărţite, însă cei mai mulţi o susţin. De exemplu, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) este de părere că plata în funcţie de performanţă este oportună pentru sistemul de sănătate românesc.
„Este normal ca medicii să fie plătiţi diferenţiat. Sperăm să găsim nişte criterii obiective prin care aceştia să fie evaluaţi. Există oameni care lucrează de trei ori mai mult decât alţii, dar este foarte greu să anticipăm când ar putea intra în vigoare acest sistem de salarizare”, declară prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR.
Cazurile simple ar putea fi evitate de medici
Numărul de pacienţi trataţi nu este un criteriu viabil, adaugă medicul. Complexitatea cazului şi adresabilitatea acestuia, da. Totuşi, m