Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Florin Grama a dat medicina pe pictură

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 martie 2010 ·

Pregătit de tatăl său pentru o carieră în medicină, timişoreanul prin adopţie a preferat arta, iar acum este unul dintre pictorii cunoscuţi ai Banatului.

PROFIL

Născut. 7 iunie 1945 (Târgovişte)

Educaţie. Facultatea de Arte Plastice Bucureşti

Experienţă. Pictor de 33 de ani

Familie. Căsătorit, două fiice, doi nepoţi

După un liceu cu profil real, tânărul Emil Grama a fost trimis de tatăl său în capitală pentru a se înscrie la Facultatea de Medicină. „Am plecat la Bucureşti să dau la facultate, fără să ştiu că tata îmi pusese pile la decanul Facultăţii de Medicină, care fuses coleg cu el la facultatea din Iaşi. M-am întâlnit cu un prieten vechi, de la Tulcea, Ştefan Găvenea, care venea să dea a treia oară la Arte. Ne-am îmbătat într-o seară ca băieţii care scăpaseră de părinţi şi am făcut un pariu cu el, că dacă dau la Arte Plastice intru din prima”, a povestit pictorul.

„A doua zi m-am înscris la Arte, fără să spun la nimeni. Vorbeam cu familia la telefon, însă locuind acolo la nişte rude, vorbeam foarte scurt, să nu-i pun la cheltuială. Le-am spus doar că m-am înscris la facultate şi că urmează examenele, fără să le spun unde”, şi-a amintit Emil Grama.

Ajutat de sfaturile prietenului său, artistul a trecut toate probele şi a intrat la secţia pictură. „Erau vreo 90 pe şapte locuri la secţia de pictură, iar eu am intrat. Am dat telefon acasă şi le-am spus că am intrat, iar de aici au început problemele. Mama era în culmea fericirii, ea fiind umanistă, în schimb tata n-a vorbit un an cu mine”, a spus pictorul.

Pe urmele soţiei

Instruirea medicală l-a ajutat pe tânărul student Emil Florin Grama. „În primul an, la sistemul osos, profesor era fiul colonelului Popescu, fost director al Spitalului Militar în Timişoara. La examen venea cu oasele într-un sac. Lua osul din sac, îl arunca în sus, îl prindea ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum 28 minute
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

Actorul Ioan Mihai, primul lider al galeriei Rapidului, este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 23 aprilie, de la ora 21.00

Cancan acum 23 minute
Săptămâna asta l-am vizitat pe actorul Ioan Mihai, primul lider al galeriei Rapidului. „Mache” a condus publicul giuleștean 16 ani, din 1967 până în 1983. Am vorbit despre prezent și viitor, dar fostul actor al teatrului de revistă „Constantin Tănas

Centrul European al Consumatorilor, 125.000 euro recuperați pentru cei păgubiți din România

Wall-Street.ro acum 40 minute
Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România) - direcţie în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care instrumentează şi soluţionează pe cale amiabilă reclamaţii transfrontaliere - a recuperat pentru consumatori

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 5 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/15°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°